
ALERTĂ. Mai multe persoane moarte la un festival în Vancouver, după ce a o mașină a intrat în mulțime
Un „număr de persoane au fost ucise” după ce o maşină a intrat într-o mulţime în oraşul canadian Vancouver, a anunţat poliţia locală.
Poliţia din Vancouver a declarat că „mai multe persoane” au fost rănite în timpul unui incident petrecut sâmbătă seara la un festival stradal.
Poliţia a precizat că şoferul este în arest. Nu se ştie deocamdată câte persoane au fost ucise.
Poliţia a anunţat că „un şofer a intrat cu maşina într-o mulţime la un festival de stradă la E. 41st Avenue şi Fraser” puţin după ora locală 20:00 sâmbătă (03:00 GMT duminică).

„Vom furniza mai multe informaţii pe măsură ce ancheta se desfăşoară”, a precizat poliţia.
Presa locală a raportat că un grup de pietoni a fost lovit de o maşină în timpul festivalului anual Lapu Lapu, care celebrează cultura filipineză.
Festivalul aduce un omagiu unui lider al luptei anticoloniale din secolul al XVI-lea din Filipine, anunță BBC.
„Gândurile noastre sunt alături de toţi cei afectaţi şi de comunitatea filipineză din Vancouver în aceste momente incredibil de dificile”, a scris primarul.oraşului Vancouver, Ken Sim.



