
Alertă la Sibiu. Un urs a intrat în oraș, a fost capturat în curtea unui colegiu și relocat în pădure. Prezența a fost anunța la 112
Un urs care a fost văzut luni dimineață pe una dintre cele mai circulate artere din municipiul Sibiu a fost capturat după o amplă intervenție a autorităților.
Animalul a ajuns în curtea Colegiului Pedagogic, unde a fost tranchilizat și transportat ulterior într-un fond forestier.
Prezența ursului a fost semnalată în primele ore ale dimineții, în zona Bulevardului Vasile Milea, printr-un apel la 112. Imediat după primirea sesizării, autoritățile au emis un mesaj RO-Alert pentru avertizarea populației și au mobilizat echipaje de intervenție.
Animalul a fost localizat ulterior în curtea Colegiului Pedagogic de pe Aleea Turnu Roșu. Intervenția a fost coordonată de Primăria Sibiu, iar la fața locului au acționat echipa Serviciului Situații de Urgență al municipalității, un medic veterinar, un pădurar, precum și echipaje ale Jandarmeriei și SMURD, conform agerpres.
După izolarea ursului, medicul veterinar a reușit să îl tranchilizeze, iar acesta a fost transportat în siguranță într-un fond forestier, conform indicațiilor Gărzii de Mediu și Gărzii Forestiere. Operațiunea s-a încheiat fără victime și fără incidente majore.

Incidentul readuce în atenție problema apariției tot mai frecvente a urșilor în apropierea zonelor locuite, fenomen care ridică semne de întrebare privind siguranța populației și gestionarea faunei sălbatice. Autoritățile le reamintesc cetățenilor că, în astfel de situații, trebuie să evite apropierea de animale și să respecte recomandările transmise prin mesajele RO-Alert.


