O mamă a sărit cu bebelușul de 5 luni de la etajul 3
O mamă a sărit cu bebelușul de 5 luni de la etajul 3
Ultima Ora Sănătate

Alertă la o maternitate din Capitală. A fost confirmat stafilococul auriu la 2 copii

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că a fost confirmată prezența stafilococului auriu în cazul a doi copii internați în prezent la Spitalul Grigore Alexandrescu, care au fost născuți la Maternitatea Giulești. Ea a spus că sunt verificări la unitatea spitalicească.

Ministrul Sănătății a confirmat prezența stafilococului auriu în cazul a doi copii născuți la Maternitatea Giulești, însă a menționat că momentan au loc verificări, fapt pentru care nu se poate pronunța în caza provenienței bacteriei.

„Este vorba de trei copii, unul externat în 28 aprilie, unul externat aceste zile, care au fost diagnosticați cu stafilococ auriu. În acest moment nu se pune problema închiderii Maternității Giulești. Sunt doi copii care sunt internați la Grigore Alexandrescu, cei de la Grigore Alexandrescu au comunicat celor de la DSP de existența acestor copii, știm că acești copii s-au născut la Maternitatea Giulești în intervalul 22-24 aprilie, dar nu aș putea să vă confirm că stafilococul vine de la Giulești. Pot doar să spun că cei de la DSP (Direcția de Sănătate Publică -n.r.) verifică aceste aspecte. Acum verificăm” , a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Astfel de situații au mai avut loc și în trecut. În 2018, Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti (DSP) solicita atunci Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sârbu” Bucureşti (Maternitatea Giulești) să sisteze internările începând din data de 30 noiembrie după scandalul bebeluşilor infectaţi cu stafilococ auriu. Numărul total de copii confirmaţi cu bacteria respectivă a fost atunci de 45.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.