Alertă în sănătate. Un medic, acuzat că a folosit datele pacienților pentru consultații fictive 1
Ultima Ora Sănătate Social

Alertă în sănătate. Un medic, acuzat că a folosit datele pacienților pentru consultații fictive

Un medic din Timiș este acuzat de înșelăciune, după ce ar fi decontat consultații pe numele unor pacienți, fără ca acestea să fi avut loc și fără ca pacienții să știe. În cabinetul acestuia, polițiștii au găsit 151 de carduri de sănătate, pe care se presupune că le-ar fi folosit în scop ilegal.

Polițiștii au făcut luni două percheziții la cabinete medicale din Brestovăț și Topolovățu Mare, județul Timiș, într-un dosar de înșelăciune și fals privind identitatea.

„Activităţile vizează probarea activităţii infracţionale a unui bărbat, de 58 de ani, bănuit că, în perioada 2015- 2018, ar fi reținut fără drept cardurile de sănătate ale mai multor persoane, în scopul raportării și validării unor servicii medicale și completând registrele de consultații cu date presupuse nereale”, se arată într-un comunicat al IPJ Timiș.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că perchezițiile au fost făcute la un cabinet medical care are două sedii și unde medicul și-ar fi decontat servicii neefectuate.

Pentru decontarea consultațiilor fictive, medicul ar fi folosit cardurile medicale ale pacienților. De altfel, în urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat 151 de carduri de sănătate și 18 registre de consultații, care sunt necesare în vederea cercetării cauzei.

În urma perchezițiilor, o persoană a fost dusă la audieri.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activității infracționale a suspectului și pentru recuperarea prejudiciului.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.