
ALERTĂ în Prahova. Două fete de 13 și 16 ani sunt căutate de polițiști. Au dispărut miercuri de acasă
Polițiștii din Prahova sunt de miercuri în alertă.
Două fete în vârstă de 13 ani, respectiv 16 ani, din localitatea Breaza, județul Prahova, au fost date dispărute după ce au plecat, miercuri dimineaţă, către şcoală, dar nu au mai ajuns şi nici nu au revenit la domiciliu.
Poliţiştii au fost sesizaţi de către o femeie şi de către un bărbat cu privire la faptul că fiicele lor minore, Lungu Ştefania Sorina, de 13 ani şi Vrabie Alexia Ioana, de 16 ani, din localitatea Breaza, au plecat voluntar de la domiciliu, miercuri dimineaţă, către şcoală, neajungând la unitatea de învăţământ, iar până la ora sesizării nu s-au întors.
În cazul minorei Lungu Ştefania Sorina nu se cunosc elementele vestimentare. Aceasta are ca semnalmente: 1,65 metri înălţime, aproximativ 70 de kilograme, constituţie robustă, păr lung, şaten, ten măsliniu, având o cicatrice în zona ochiului drept.

Vrabie Alexia Ioana purta geacă gri, pantaloni negri, o geantă sport albastră, având ca semnalmente 1,65 metri înălţime, 50 de kilograme, constituţie slabă, păr tuns scurt, şaten, ochi căprui, prezentând cicatrice în zona ochiului stâng.

Persoanele care pot oferi informaţii cu privire la minorele în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112”, anunță Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.


