Alertă generală! Ungaria a umplut Bucureștiul de carne de porc infestată cu pestă! 1
Ultima Ora Economic Politic Sănătate Social

Alertă generală! Ungaria a umplut Bucureștiul de carne de porc infestată cu pestă!

Tone de carne adusă ilegal dintr-o zonă cu pestă porcină africană, au ajuns în depozitele şi în magazinele din România.

Astfel, vineri, s-a aflat că în mai multe depozite şi magazine din Bucureşti şi Timiş s-au descoperit cantităţi uriaşe de carne de porc, adusă din zone cu pestă, din Ungaria.Informaţiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca atare vom acționa în consecință.

Este vorba de 1.868 de kilograme de carne neconformă au fost găsite în Timiş, şi 239 în Bucureşti. Autorităţile nu dezvăluie nici numele distribuitorilor, nici pe cel al magazinelor, şi nici nu ştiu dacă marfa ilegală a ajuns şi-n alte locuri. Carnea ar fi fost pusă la vânzare într-un magazin cu produse tradiţionale ungureşti, după ce a fost adusă dintr-o zonă cu restricţii din Ungaria.

Produsele erau reetichetate şi apoi puse pe raft. Mai exact, carnea avea o ştampilă hexagonală, ceea ce înseamnă că a fost transportată ilegal din Ungaria, fiind destinată doar consumului intern. Doar produsele care au o ştampilă ovală pot fi şi exportate, potrivit legii. Riscul nu este de îmbolnăvire, ci de răspândire a virusului, care a provoacat deja pagube economice uriaşe la noi în ţară. Inspectorii ANSVSA fac acum controale în toată ţara pentru a vedea dacă mai sunt şi alte magazine în care a ajuns carnea neconformă.Informaţiile publicate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în PRIMUL PARAGRAF a sursei cu LINK ACTIV. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor, ca atare vom acționa în consecință.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.