Scandalul medicului italian fals continuă. Martorii au fost chemați la audieri
Ultima Ora Justiție Sănătate Social

Alertă. Doctorul fals iese la atac. Se ascunde de autorități pentru a nu intra în pușcărie. Declarație halucinantă

Matteo Politi, italianul care a operat în mai multe clinici private, deşi absolvise doar opt clase, a declarat, marţi seară, că a plătit o avocată pentru a obţine dreptul de a practica în ţara noastră şi că aceasta i-a transmis că toate actele sunt în regulă. El a refuzat să spună unde este.

„În momentul în care am venit în România, cum nu ştiu cum funcţionează sistemul la dumneavoastră în ţară, am folosit, aşa cum foloseşte toată lumea, un avocat, căruia i-am dat toate documentele necesare, toate documentele pe care ea, ca avocat, mi le-a cerut.

De asemenea, am semnat ceea ce în română se numeşte o procură. Aşadar, ea a avut toate documentele mele, ea s-a ocupat de tot ceea ce trebuia să facă. La final, ea a spus că am dreptul de practică în România. (…) În momentul în care am fost recunoscut, cu ajutorul avocatului, pot să mă numesc medic. Dacă o instituţie mi-a dat acest drept…diplomele mele mi-au fost recunoscute, echivalate”, a declarat Politi, la Xtra Night Show.

Italianul a refuzat să spună numele complet al avocatei, precizând doar prenumele „Laura”.

Matteo Politi a refuzat, de asemenea, să răspundă la întrebarea dacă mai este sau nu în România.

„Nu fug, dar prefer să nu vă spun unde sunt„, a completat acesta.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a fost deschis un dosar penal in rem, după ce Colegiul Medicilor din Bucureşti a depus o plângere după ce falsul chirurg de origine italiană a efectuat operaţii în România. Potrivit reprezentanţilor parchetului, ancheta vizează infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau a unei activităţi.

Jurnaliştii de la Libertatea au scris că, timp de un an, un fals medic de chirurgie plastică a lucrat la clinici din Bucureşti şi a operat zeci de oameni, sub un nume fals. El a ajuns să opereze fără însă a avea studii de medicină, iar sub numele de Matthew Mode, a lucrat la clinicile Monza, Euromedical, Prestige, MH Medical Group. Potrivit sursei citate, Matthew Mode se numeşte, de fapt, Matteo Politi, un italian din Veneţia, cu doar 8 clase absolvite. În 2011, Matteo Politi a primit o sentinţă de un an şi jumătate în Italia, cu suspendare, după ce a minţit timp de mai mulţi ani că e medic şi a profitat că avea acelaşi nume de familie cu al unui cardiolog cu reputaţie din Modena, respectiv Luigi Vincenzo Politi.

Într-un comunicat de presă postat pe pagina de Facebook, reprezentanţii Clinicii Prestige Medical precizează că au existat mai multe discuţii cu „Matthew Mode”, care însă s-au finalizat cu neînceperea unei colaborări,relatează mediafax.ro.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii