Secţia Adinei Florea retrage apelul dosarului în care Ghiţă este acuzat de corupţie
Șoc pentru Adina Florea. A mai primit o lovitură de la magistrați
Ultima Ora Justiție

Alertă. Comisia de la Veneția a fost sesizată. Secția de investigare a magistraților și Ordonanța 7 pe masa judecătorilor europeni

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) va sesiza Comisia de la Veneţia pe subiectul înfiinţării secţiei speciale pentru magistraţi, dar şi a Ordonanţei 7. Decizia a venit în urma solicitărilor făcute de parlamentarii USR şi PNL care fac parte din delegaţia României la APCE.

Solicitarea a fost susţinută în cadrul Comisiei de către deputatul PNL Ionuţ Stroe, care a prezentat situaţia cu care se confruntă sistemul de justiţie din România.

„Felicit pe această cale delegaţia parlamentară a PNL în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, care în susţinerea acestui demers a obţinut sprijinul partenerilor europeni. Noua sesizare a Comisiei de la Veneţia trasează o linie roşie în atacul PSD-ALDE la independenţa Justiţiei, întrucât orice pas înainte făcut de această guvernare va duce la reacţii extrem de dure ale partenerilor europeni. Este cazul ca PSD-ALDE să se oprească din a face orice alt gest de legiferare împotriva recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi ale Comisiei Europene. În caz contrar, liderii PSD-ALDE comit un act de trădare a intereselor naţionale şi se vor face responsabili de sancţiunile pe care le va suporta România”, a spus liderul PNL Ludovic Orban.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii