
ALERTĂ. 4 muncitori susprinși de un mal de pământ în Buzău. O persoană nu a fost încă găsită. FOTO
Patru muncitori au fost surprinşi, vineri, sub un mal de pământ în timp ce făceau excavaţii în localitatea Săpoca, judeţul Buzău.
Unul dintre cei patru muncitori nu a fost încă găsit de salvatori.
”În jurul orei 17, pompierii buzoieni au fost solicitaţi să intervină pe raza localităţii Săpoca pentru salvarea unor persoane ce efectuau lucrări de excavaţii ce au fost prinse sub un mal de pământ.
Două dintre acestea extrase, conştiente cooperante, evaluate de ambulanţele SMURD şi SAJ dintre care una refuză transportul la spital. I victimă neidentificată momentan, aflată sub malul de pământ, nu ii este cunoscută starea sau poziţia”, a transmis, vineri, ISU Buzău.

În acest moment pompierii fac eforturi intense pentru scoaterea în siguranţă a celei de-a patra victime.
La faţa locului sunt 16 pompieri cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, două ambulanţe SMURD, două ambulanţe SAJ, autospecială dotată cu container Multirisc.


