Al treilea dosar penal pentru Călin Georgescu! Acuzat că a condus o grupare care ar fi înșelat un afacerist cu 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost trimis în judecată într-un al treilea dosar penal. Procurorii DIICOT îl acuză că ar fi coordonat un grup infracțional organizat care ar fi obținut peste 1,1 milioane de euro de la un om de afaceri român, sub pretextul facilitării unui credit de milioane de euro din străinătate.

Alături de Georgescu a fost trimis în judecată și omul de afaceri Ionel Rusen.

Decizia a fost anunțată joi, 12 noiembrie 2026, după ce procurorii DIICOT – Structura Centrală au finalizat ancheta și au întocmit rechizitoriul.

DIICOT: Călin Georgescu ar fi fost liderul grupării

Potrivit anchetatorilor, gruparea ar fi fost constituită în septembrie 2021 și ar fi acționat până în octombrie 2023, atât pe teritoriul României, cât și în Marea Britanie.

Procurorii susțin că fostul candidat prezidențial, Călin Georgescu, ar fi avut rolul principal în organizarea și coordonarea activităților grupului.

Conform DIICOT, Georgescu ar fi stabilit atribuțiile celorlalți membri, care erau prezentați potențialelor victime drept oameni de afaceri prosperi, cu acces la importante resurse financiare din străinătate.

Scopul presupusei grupări ar fi fost atragerea unor antreprenori români interesați să obțină finanțări pentru dezvoltarea afacerilor, prin promisiunea unor credite bancare de milioane de euro.

În schimbul accesului la aceste împrumuturi, oamenilor de afaceri li se solicitau garanții financiare importante.

Promisiunea unui credit de 6 milioane de euro, făcută de Georgescu. Banca avea sediul în Africa

Anchetatorii descriu un mecanism financiar care ar fi început în septembrie 2021, prin întâlniri organizate în București și Câmpulung Muscel, urmate de discuții la Londra.

Un reprezentant al unei societăți comerciale românești ar fi fost convins că poate obține un credit de 6 milioane de euro de la o instituție financiară prezentată drept bancă din Marea Britanie.

În realitate, potrivit procurorilor, instituția avea sediul în Uniunea Comorelor, stat insular din Africa de Est.

Ionel Rusen și un cetățean italian, cercetat separat, s-ar fi prezentat drept persoane cu funcții de conducere în cadrul acestei instituții financiare.

Pentru accesarea creditului, reprezentantului firmei i s-ar fi cerut depunerea unei garanții bănești.

Peste un milion de euro, transferat într-un cont din Elveția

Potrivit rechizitoriului, în decembrie 2021, omul de afaceri ar fi transferat două sume: 2.500 de euro și un milion de euro.

Banii au ajuns într-un cont bancar din Elveția, care aparținea unei entități financiare cu sediul în Commonwealth of Dominica, în Caraibe.

Procurorii susțin că transferurile au fost realizate în baza unor promisiuni false privind acordarea creditului.

Ulterior, în ianuarie 2022, presupusa grupare i-ar fi comunicat omului de afaceri că finanțarea poate fi majorată de la 6 milioane la 15 milioane de euro.

Pentru această majorare ar fi fost solicitată o nouă garanție, în valoare de 100.000 de euro.

Victima ar fi efectuat și acest transfer, astfel încât suma totală indicată de anchetatori a ajuns la 1.102.500 de euro.

Citește și Călin Georgescu rămâne după gratii încă 30 de zile! Decizie definitivă a Curții de Apel în dosarul de 1,1 milioane de euro. DIICOT câștigă contestația

Georgescu și Rusen, trimiși în judecată pentru două infracțiuni grave

Călin Georgescu și Ionel Rusen sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

Cei doi se află în arest preventiv, iar procurorii au solicitat instanței menținerea măsurii privative de libertate.

Totodată, DIICOT a cerut menținerea măsurilor asigurătorii instituite în dosar, pentru garantarea recuperării prejudiciului.

Rechizitoriul a fost înaintat Tribunalului Ilfov, instanța competentă să judece cauza.

Ancheta continuă și în privința altor persoane

Procurorii au decis separarea unei părți a dosarului pentru continuarea cercetărilor în cazul cetățeanului italian despre care susțin că ar fi participat la constituirea grupării.

Ancheta în ceea cel privește pe Georgescu va continua și în legătură cu alte persoane care ar fi putut participa la presupusele activități infracționale.

De asemenea, DIICOT verifică sesizările formulate de alte persoane și posibile fapte de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comise de Călin Georgescu.

”Urmare a comunicatelor de presă nr. 1 din 21.09.2026,  nr.3 din 21.09.2026,  nr.6 din 24.09.2026 și nr.2 din 07.10.2026, Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Prin rechizitoriul din 11 noiembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a doi inculpați (cu vârstele de 64 și 47 de ani), aflați sub măsura arestului preventiv,  pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

Din probatoriul administrat a rezultat faptul că,  în cursul lunii septembrie 2021, inculpații și un suspect, cetățean italian, au constituit un grup infracțional organizat,  care a acționat în mod coordonat, până în luna octombrie 2023, în special pe teritoriul României, dar și al Regatului Unit al Marii Britanii, în vederea comiterii unor infracțiuni de înșelăciune prin inducerea și menținerea în eroare a unor oameni de afaceri români cu privire la posibilitatea accesării unor finanțări de la instituții financiare bancare din străinătate.

Scopul membrilor grupului infracţional organizat a fost obținerea unor foloase patrimoniale injuste, constând în garanțiile bănești depuse de persoanele vătămate pentru accesarea creditelor respective.

Calitatea de lider al acestui grup a fost asumată de către inculpatul în vârstă de 64 de ani, care a coordonat întreaga activitate infracțională și le-a atribuit celorlalți doi membri roluri în cadrul mecanismului ilicit pus la cale, aceștia fiind prezentați drept prosperi oameni de afaceri, administratori ai unor societăți comerciale străine, care ar fi dispus de sume mari de bani pe care să le împrumute persoanelor vătămate care intenționau să își dezvolte afacerile din România, sub condiția depunerii unor garanții bănești, ce urmau să fie însușite de către grupul infracţional organizat.

Astfel, începând cu luna septembrie 2021, în cadrul unor întâlniri organizate pe raza municipiilor București și Câmpulung Muscel, județul Argeș, iar ulterior pe teritoriul Marii Britanii, Londra, la care au participat inculpaţii și suspectul, în realizarea scopului grupului infracțional organizat, l-au indus în eroare pe reprezentantul unei societăți comerciale, prin prezentarea ca adevărate a unor împrejurări mincinoase, respectiv că ar putea obține o finanțare de 6.000.000 euro prin încheierea unui contract de creditare cu o instituție financiar bancară despre care au susținut că funcționează pe teritoriul Marii Britanii, deși aceasta avea sediul în Uniunea Comorelor – Africa de Est.

Cu privire la această bancă, inculpatul în vârstă de 47 de ani și  suspectul (cetațean italian) au susținut că au funcții de conducere și sub condiția depunerii unei garanții, au determinat victima să transfere, la două date diferite din decembrie 2021,  sumele de 2.500 de euro și de 1.000.000 euro, din contul societății comerciale într-un cont ce aparținea de fapt unei entități financiare cu sediul în Commonwealth of Dominica, deschis la o bancă din Elveția, în scopul obținerii pentru membrii grupului infracţional organizat a acestei sume de bani.

Ulterior, prin prezentarea ca adevărată a unei împrejurări mincinoase, respectiv că se poate majora creditarea la suma de 15.000.000 euro, sub condiția depunerii unei garanții suplimentare, l-au determinat pe reprezentantul persoanei vătămate să transfere, în ianuarie 2022,  pe același traseu financiar, suma de 100.000 euro.

Prin actul de sesizare a instanței s-a solicitat menținerea măsurilor asiguratorii luate în cauză, precum și menținerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor de către judecătorul de cameră preliminară, respectiv de către instanţa de judecată, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii subzistă.

Prin același rechizitoriu,  procurorii DIICOT au dispus disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar pe rolul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, în vederea continuării urmăririi penale cu privire la suspect (cetățean italian), pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată și față de alți participanți la comiterea acestor fapte, cu referire la sesizările formulate de către alte persoane, precum și pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Dosarul penal a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Ilfov.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, potrivit Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și sesizarea instanței de judecată, fără a aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție, de care beneficiază toate persoanele trimise în judecată”, arată procurorii DIICOT

Trei dosare penale pentru Călin Georgescu

Trimiterea în judecată în dosarul de înșelăciune reprezintă o nouă etapă în problemele judiciare ale lui Călin Georgescu.

Fostul candidat prezidențial mai este implicat în alte două dosare penale, inclusiv în cel privind presupusele acțiuni împotriva ordinii constituționale, în care este judecat alături de Horațiu Potra și alte persoane.

Georgescu și Potra riscă ani grei de închisoare
Georgescu și Potra riscă ani grei de închisoare

 

Noul proces vizează însă acuzații de natură economică, fără legătură directă cu evenimentele politice din decembrie 2024.

Călin Georgescu și Ionel Rusen beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar trimiterea în judecată nu echivalează cu stabilirea vinovăției. Aceasta poate fi decisă numai de instanță, în urma administrării probelor și a unui proces desfășurat potrivit legii.