Agent de șef poliție prins în flagrant când lua Șpagă
Agent de șef poliție prins în flagrant când lua Șpagă
Justiție Ultima Ora

Agent de șef poliție prins în flagrant când lua Șpagă. Omul legii a primit 700 de lei pentru a nu aplica legea

Un agent de la Poliția Rutieră Prahova a fost pus în arest la domiciliu, după ce, a fost prins de către colegii săi când lua ȘPAGĂ 700 lei de la un contravenient.

”Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticoupție – Serviciul Județean Anticorupție Prahova, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au realizat, în data de 19 martie 2024, o acțiune de prindere în flagrant a unui agent șef principal de poliție din cadrul formațiunii rutiere a Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova, într-un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de luare de mită.

În fapt, acțiunea de flagrant a surprins momentul în care agentul de poliție a primit suma de 700 de lei cu titlu de mită pentru a nu dispune măsurile legale referitoare la constatarea unor contravenții la regimul rutier.

Anterior, în același dosar, s-a constatat săvârșirea unei fapte similare de luare de mită, ocazie cu care agentul a primit 300 de lei, tot în scopul neaplicării unei sancțiuni contravemționale pentru o abatere săvârșită în trafic.

Față de persoana în cauză, procurorul de caz a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea sa pentru 24 de ore.

Ieri, 20 martie 2024, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, iar agentul a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, fiind dispusă măsura cercetării în stare de arest la domiciliu pentru 30 de zile.

În cauză s-a beneficiat de sprijin din partea Serviciului Operații al DGA.

Facem precizarea că aceasta este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, anunță DGA.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.