Adrian Zuckerman
Ultima Ora Politic

Adrian Zuckerman, ambasadorul propus de Trump: România trebuie să continue lupta anticorupție, voi milita pentru independența justiției

Adrian Zuckerman, ambasadorul propus de președintele american Donald Trump, a declarat joi la audierea din comisia de specialitate a Senatului SUA că va milita pentru independența justiției din România și va ajuta autoritățile de la București în lupta anticorupție.

Zuckerman a pus accentul în mod special pe subiectul justiție în discursul său din fața senatorilor americani. De asemenea, el a spus că va ajuta Bucureștiul să facă față posturii agresive a Rusiei în regiune și a lăudat România pentru eforturile făcute în NATO și în parteneriatul strategic cu SUA.

De asemenea, Adrian Zuckerman a menționat zăcămintele de gaze din Marea Neagră, despre care a spus că ar putea ajuta România să câștige independența energetică.

El a spus că s-a născut la București, iar familia sa a emigrat în SUA din cauza presiunilor regimului comunist din România. Zuckerman a mai spus că vorbește și citește perfect în limba română.

În curs de actualizare cu răspunsurile date de Adrian Zuckerman la întrebările specifice ale senatorilor SUA

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.