Încă un medicament otrăvitor, pentru copii, a fost scos de pe piața din România: ”Suntem cobai. Guvernul lasă produsele să intre la liber în țară”
Adoptat de Parlament: acces gratuit și nediscriminatoriu la serviciile medicale pentru copiii fără CNP
Ultima Ora Politic

Adoptat de Parlament: acces gratuit și nediscriminatoriu la serviciile medicale pentru copiii fără CNP

Propunerea legislativă prin care se asigură gratuit accesul la servicii de sănătate pentru copiii fără CNP, inițiată de deputata independentă Oana Bîzgan, a fost supusă la vot miercuri, 18 septembrie, în Camera Deputaților – 281 de voturi pentru, în unanimitate. Propunerea legislativă va trimisă Președintelui pentru a fi promulgată și pentru a deveni lege.

Conform acestei inițiative, toți copiii din România vor avea acces gratuit și nediscriminatoriu la servicii de sănătate, indiferent dacă au CNP sau nu. Aceste drept este prevăzut deja atât de Constituția României, cât și de legislația privind sănătatea și drepturile pacientului, însă nu poate fi exercitat în lipsa unor acte de identitate. De asemenea, prin aplicarea măsurilor prevăzute în textul legislativ propus, reprezentanții unităților medicale vor anunța în cel mai scurt timp serviciile abilitate, pentru demararea procesului de înregistrare și eliberare a unui certificat de naștere și a unui cod numeric personal.

„Intenția noastră este aceea de a reduce cât mai mult posibil numărul copiilor care nu dețin un certificat de naștere și, prin urmare, un cod numeric personal. Acești copii nu sunt vinovați cu absolut nimic pentru situația în care se află, motivele pentru care s-a ajuns aici fiind variate. După obținerea acestor documente, copiii vor intra în legalitate și vor beneficia de toate drepturile oferite prin Constituție, ca orice alt cetățean cu acte”, susține deputata Bîzgan, inițiatoarea acestei propuneri.

Dintre efectele pe care le-au avut în vedere parlamentarii care au inițiat această lege, merită amintite atât cele imediate, respectiv identificarea copiilor care nu au cod numeric personal și care nu există din punct de vedere legal, cât și efectele pe termen lung – lipsa documentelor de identitate afectează atât acești copii, cât și întreaga comunitate, printr-un risc crescut de sărăcie și excluziune socială, analfabetism, expunerea la abuz și violență sau trafic de persoane.

„Legislația în vigoare conferă tuturor copiilor dreptul la servicii gratuite de sănătate până la împlinirea vârstei de 18 ani, dar acest drept nu poate fi exercitat, de fapt, în absența documentelor de identitate și a CNP-ului”, a explicat Roxana Mînzatu, actual ministru al Fondurilor Europene și coinițiatoare a acestei propuneri.

Concret, propunerea garantează accesul la servicii de sănătate gratuite pentru copiii și persoanele aflate în condiții de vulnerabilitate, chiar dacă nu au CNP. Astfel, sunt clarificate o serie de situații des întâlnite, în care persoanele din categoriile menționate primeau îngrijirile medicale, dar acestea nu puteau fi decontate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, provocând pagube majore spitalelor sau clinicilor care le ofereau asistență. Dintre persoanele care ar urma să beneficieze de pe urma acestei propuneri fac parte, pe lângă copiii cu vârsta sub 18 ani, persoanele cu handicap, bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății, femeile însărcinate, lăuzele și persoanele care sunt victime ale traficului de persoane. Aceste persoane vor începe imediat procesul de înregistrare și eliberare a documentelor de identitate, urmând ca apoi să beneficieze de servicii medicale ca orice alt cetățean cu acte, în condițiile stipulate de lege.

Numărul persoanelor fără acte de identitate este în continuare necunoscut, deoarece aceste persoane nu sunt luate în evidență. În 2016, Ministerul Afacerilor Externe a aproximat că în România există peste 160.000 de persoane fără acte de identitate, dintre care aproximativ 10.000 nu au avut niciodată certificat de naștere. Cauzele sunt multiple: fie sunt copii ai căror părinți nu au acte de identitate, fie sunt copii abandonați, fie părinții au acte de identitate, însă nu fac demersurile necesare.

Această inițiativă a fost semnată de peste 160 de parlamentari din toate formațiunile politice, fiind unul dintre multiplele proiecte legislative propuse de deputata independentă Bîzgan care au avut susținere transpartinică.

Oana Bîzgan este deputată independentă și Young Global Leader, membră în Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați. Îi aparțin o serie de inițiative legislative ambițioase, precum legea hărțuirii stradale, legea creșterii vârstei la care copiii din sistemul de protecție sunt trimiși în centre de tip rezidențial, înființarea unui registru național al infractorilor sexuali, accesul la educație pentru copiii fără CNP, pedepsirea hărțuirii morale la locul de muncă, dar și modificări privind legea adopției. Mai multe informații pe www.oanabizgan.com.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.