Adoptarea Programului Naţional de Relansare şi Rezilienţă, esenţială pentru cheltuirea fondurilor europene destinate României 5
Ultima Ora Politic

Adoptarea Programului Naţional de Relansare şi Rezilienţă, esenţială pentru cheltuirea fondurilor europene destinate României

Guvernul României a aprobat Ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri pentru elaborarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), indispensabil României în următoarea perioadă de convergenţă pentru accesarea fondurilor externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului european de redresare şi rezilienţă.

Țara noastră dispune de 30,4 miliarde de euro prin Programul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), document ce urmează a fi prezentat Comisiei Europene de către Ministerul Fondurilor Europene România în maxim o lună. Acest program este deosebit de important pentru România, deoarece vor fi finanţate proiecte la scară naţională legate de investiţii verzi, digitalizare, ameliorarea mediului economic românesc, precum şi restartarea activităţilor economice.

Principalele domenii în care vor fi investiţi banii europeni sunt Transporturile (România a pregătit deja documentaţia aferentă investiţiilor în autostrăzi, în căi ferate, trenuri metropolitane, etc.), Schimbările climatice (700 de milioane de lei pentru pregătirea documentaţiilor economice în domeniul schimbărilor climatice (irigaţii, eroziune costieră, desecări, împăduriri etc.), turism, cultură, învăţământ dual şi mobilitate urbană – 450 de milioane de lei, sănătate, cercetare, situaţii de urgenţă – 500 de milioane de lei. În total, România are la dispoziţie 79,9 miliarde de euro.

Astfel, avem 30,4 miliarde de euro pentru Mecanismul de Relansare şi Rezilienţă, respectiv instrumentul prin care Uniunea Europeană ajută statele afectate de pandemie să se redreseze, la care se referă ordonanţa de urgenţă aprobată de guvern. Mai dispunem de 28,4 miliarde de euro pentru Politica de Coeziune, adică Bugetul Multianual, pentru care Guvernul va prezenta propunerile până pe 15 septembrie.

Nu în ultimul rând, vom avea 19,2 miliarde de euro pentru Politica Agricolă Comună, documentele necesare obţinerii finanţării fiind în curs de elaborare de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În concluzie, există fonduri pentru ca România să se relanseze economic după pagubele pricinuite de pandemia coronavirusului, precum şi pentru demararea unor investiţii absolut vitale de reconstrucţie şi modernizare.

Deputat Cristina Burciu

Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii