ADOPTĂ LA ARENĂ 2024
ADOPTĂ LA ARENĂ 2024
Social Ultima Ora

ADOPTĂ LA ARENĂ 2024. Un eveniment pentru întreaga familie

Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), instituție publică din cadrul Primăriei Municipiului București, organizează a doua ediție a evenimentului ADOPTĂ LA ARENĂ, cel mai mare târg de adopții de animale de companie din București, pe 26 mai 2024, la Arena Națională, între orele 10:00 și 18:00.

După succesul primei ediții din 2022, care a schimbat viața a 50 de familii ce au ales să adopte, ADOPTĂ LA ARENĂ revine cu și mai multe surprize și activități pentru toată familia.

Cel mai mare stadion din România va fi punctul de întâlnire al iubitorilor de animale din București și al familiilor.

Târg de adopții

Peste 50 de câini sănătoși, deparazitați, vaccinați, microcipați și sterilizați, din adăposturile ASPA, vor participa la eveniment pentru a fi adoptați. Consilierii ASPA vor ghida vizitatorii în procesul de adopție și vor oferi informații despre îngrijirea câinilor. De asemenea, peste 20 de pisici de la asociațiile partenere așteaptă să își găsească o casă nouă. Fiecare adopție responsabilă este susținută de sponsorii ASPA, asigurând astfel începutul unei relații frumoase și sănătoase între noul membru al familiei și stăpân.

Cros pentru oameni și câinii lor

Evenimentul promovează un stil de viață activ și sănătos, astfel că pe inelul exterior al Arenei Naționale, de la ora 14:00, va avea loc un cros pentru oameni și caini, pe o distanță de 1 km. Ambasadorul crosului este ultramaratonistul Andrei Roșu, care alături de câinele lui, Hoka, vor da startul crosului. Înscrierile se fac pe site-ul www.aspa.ro sau direct la stadion. Echipele câștigătoare vor fi răsplătite cu premii de sponsorii crosului.

Activități, jocuri sportive și spectacole pentru copii

  • Activități pentru toate vârstele: Cei mici au „Întâlnire cu Onix și Barton”, spectacol pus în scenă de Opera Comică pentru Copii. Vor avea loc demonstrații de dansuri sportive realizate de Academia Campionilor și demonstrații de karate susținute de Clubul Sportiv Akura. Momentele de jonglerii și acrobații oferite de artiștii de la Circul Metropolitan București vor aduce multă voie bună pentru toți vizitatorii. De asemenea, stiliștii Lofty Pets au pregătit demonstrații de grooming canin.

  • Activități cu câini: Dresorii de la Clubul Câinilor Utilitari vor realiza demonstrații de dresaj și agility, iar reprezentanții Diviziei Canine a Jandarmeriei București vor prezenta exerciții interesante cu câinii de serviciu.

  • Pe tot parcursul zilei: Activități sportive și jocurile copilăriei: șotronul pe gazon, săritul corzii, elasticului, fotbal, ping pong și multe altele.

  • Antrenorii de la CSM București vor organiza grupuri de copii pentru a juca tenis și volei. Iar Opera Comică pentru Copii va organiza o paradă cu costume cu animale.

 Informare cu specialiști în domeniu

Participanții vor discuta cu medici veterinari, dresori, specialiști în îngrijirea animalelor și reprezentanți ai asociațiilor de protecția animalelor și ai instituțiilor publice, pentru a primi sfaturi și informații utile despre animale.

ADOPTĂ LA ARENĂ este un eveniment care evidențiază faptul că adopția unui câine nu aduce doar bucurie și companie în viața unei persoane, ci și o motivație suplimentară pentru a fi mai activ și sănătos.

Mai multe informații despre eveniment pot fi găsite aici: https://is.gd/4Y5JvX

Despre ASPA

ASPA (Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor) este o instituție publică din cadrul Primăriei Municipiului București, responsabilă de ridicarea câinilor fără stăpân de pe domeniul public, pe care îi cazează în adăposturile proprii, îi îngrijește și ulterior îi promovează spre adopție.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.