Adolescent de 15 ani, rănit după ce a căzut de la cinci metri, în Bistrița-Năsăud

Un adolescent în vârstă de 15 ani a fost rănit, duminică, în localitatea Unirea, județul Bistrița-Năsăud, după ce a căzut de la o înălțime de aproximativ cinci metri.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud, la fața locului a intervenit un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD.

„În urmă cu puțin timp, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a intervenit în localitatea Unirea, unde un copil în vârstă de aproximativ 15 ani a căzut de la înălțime, aproximativ patru-cinci metri”, au transmis reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.

La sosirea echipajului, băiatul era conștient și cooperant, însă prezenta un traumatism de coloană. Acesta a fost stabilizat la fața locului și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Bistrița pentru investigații medicale suplimentare.

Deocamdată, nu se cunosc împrejurările exacte în care s-a produs incidentul. Autoritățile urmează să stabilească circumstanțele evenimentului.