Acuzații incendiare la adresa PSD. ”Tragediile din gărzi trebuie stopate”
Ultima Ora Politic

Acuzații incendiare la adresa PSD. ”Tragediile din gărzi trebuie stopate”

Tragediile din gărzi trebuie stopate. E timpul ca PSD să deblocheze inițiativa susținută de PNL privind pensionarea anticipată a medicilor!

Încă un medic a murit, în timp ce făcea gardă, la un centru de permanenţă din judeţul Bihor, mărind lista tristă a celor aproape 50 de medici care și-au găsit sfârșitul în gardă sau din cauza suprasolicitării. Nu munca alături de pacient omoară prematur un medic în România, ci instabilitatea și lipsa de predictibilitate legislativă și fiscală, birocrația excesivă, presiunile de tot felul, dar și lipsa de respect și de recunoaştere. Medicii, în special cei tineri, au preferat să plece, iar cei care au rămas trebuie să facă față unui număr tot mai mare de gărzi. Activitatea excesivă duce la apariția sindromului de suprasolicitare, iar un medic epuizat este oricând pasibil să greșească un diagnostic sau să prescrie un tratament nepotrivit.

În România, gărzile medicilor nu sunt considerate vechime în muncă, așa că am inițiat încă de anul trecut modificarea Legii 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, astfel ca gărzile medicilor să fie luate în calculul pensiei. Potrivit calculelor realizate de asociații profesionale, un medic efectuează patru gărzi pe lună și acumulează peste 2.000 de gărzi în decursul activității. Aceasta echivalează cu aproximativ 15 ani de muncă pe care autoritățile refuză să le ia în considerare. Modificarea legislativă ar permite ca medicii care au efectuat gărzi să beneficieze, la cerere, de pensionare anticipată, în cuantum direct proporțional cu numărul de ore de gardă efectuate, dar nu mai devreme de vârsta de 57 de ani, femeile, și de 60 de ani, bărbații. 

Inițiativa a intrat în dezbaterea Senatului unde, în ciuda avizelor favorabile a mai multor comisii, a fost respinsă și a ajuns la Camera Deputaților, în luna martie 2019. De atunci, s-a pierdut prin sertare, deși două comisii au dat deja avizul favorabil. De aceea, fac apel la domnii deputați Sorin Lazăr, președinte al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, Florin Buicu, președinte al Comisiei pentru sănătate și familie, Florin Halici, președintele Comisiei juridice, să ia în dezbaterea comisiilor acest proiect de act normativ și să avizeze favorabil, iar Comisia pentru muncă și protecție socială condusă de Adrian Solomon, care este comisie raportoare, să susțină modificarea legislativă.

Fac apel la toți colegii deputați să trateze demersul cu responsabilitate față de miile de medici români care așteaptă o reparație și să deblocăm dezbaterea. Solicit premierului Viorica Dăncilă, ministrului Sănătății, Sorina Pintea și ministrului Muncii, Marius Budăi să se implice în acest demers, astfel încât inițiativa să devină o prioritate pentru majoritatea parlamentară. Orice tergiversare poate duce cu gândul că medicii decedați în gardă sunt victime ale cinismului și nepăsării PSD”, a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro deputatul PNL Antoneta Ioniță.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.