
FOTO. Accident grav pe pârtie la Predeal în Ziua de Crăciun, 25 decembrie. O femeie inconștientă după ce a fost lovită de o sanie
Un accident grav a avut loc pe o pârtie din stațiunea Predeal, în plină ziua de Crăciun, unde o femeie care se dădea cu sania a fost lovită violent din spate de o altă sanie.
În accident, femeia a căzut și și-a pierdut cunoștința, provocând panică printre turiștii aflați pe pârtie. Intervenția echipajelor de salvare a fost imediată, iar victima a fost stabilizată la fața locului.
După ce și-a revenit, femeia a fost preluată de un echipaj medical și transportată pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Zona era extrem de aglomerată, iar viteza mare și lipsa de control a unora dintre cei care coborau cu săniile au transformat o activitate de recreere într-un pericol real. Autoritățile atrag atenția că astfel de incidente pot avea consecințe grave, mai ales în perioadele în care pârtiile sunt supraaglomerate.
Cazul readuce în discuție problema siguranței pe pârtiile destinate săniilor, unde lipsa regulilor clare și a supravegherii poate duce la tragedii.
”Nici nu a început bine sezonul de iarnă și, din păcate, a fost deja înregistrat primul accident grav. Astăzi, o femeie care se dădea cu sania a fost lovită din spate de o altă persoană aflată, de asemenea, pe sanie.
În urma impactului, victima a suferit pierderea temporară a cunoștinței, situație care a impus intervenția de urgență a salvatorilor montani. Viteza acumulată pe pantă, lipsa controlului și un moment de neatenție sau de entuziasm pot transforma foarte rapid o activitate recreativă într-un eveniment nefericit, cu urmări serioase.

Formația Salvamont Predeal din cadrul Serviciul Județean Salvamont Brașov a intervenit prompt, acordând primul ajutor la fața locului și stabilizând victima. Ulterior, persoana a fost predată conștientă echipajului SMURD sosit pentru continuarea îngrijirilor medicale.
“Incidentul subliniază riscurile reale generate de viteza neadaptată, pârtiile improvizate, aglomerație și lipsa unei distanțe de siguranță între persoanele aflate pe traseu.
Săniile pot atinge viteze surprinzător de mari, iar o coliziune din spate, chiar și aparent minoră, poate avea consecințe grave. Încrederea prea mare în echipament, adrenalina sau dorința de senzații mai intense cresc semnificativ probabilitatea accidentelor.
Facem apel la responsabilitate, prudență și bun-simț.
Folosiți doar zonele special amenajate, adaptați viteza la condițiile din teren și la nivelul de experiență, păstrați distanța față de ceilalți și supravegheați copiii.
Un singur moment de neatenție sau de entuziasm exagerat poate avea consecințe serioase.
Salvatorii montani sunt permanent la datorie, însă prevenția rămâne cea mai sigură cale pentru ca bucuria iernii să nu se transforme într-o tragedie.” – Sebastian Marinescu, director Salvamont Brașov.


