
Accident între un autocar şi o autoutilitară, la Cluj-Napoca. 14 persoane implicate. FOTO
Un autocar şi o autoutilitară au fost implicate, vineri dimineaţă, într-un accident rutier produs la Cluj-Napoca.
În accident au fost rănite trei persoane care au fost duse la spital, restul din cele 14, refuzând ajutorul salvatorilor.
Incidentul s-a petrecut pe strada Dumitru Georgescu Kiriac din municipiul Cluj-Napoca.

”Apelul de urgenţă a venit în jurul orei 05.45, iar în accident au fost implicate un autocar şi o autoutilitară. La faţa locului, forţele noastre au găsit 14 persoane, fără victime încarcerate.
Doi bărbaţi şi o femeie cu vârste cuprinse între 36 şi 55 de ani au fost evaluaţi din punct de vedere medical, dar au refuzat transportul la spital”, a transmis ISU Cluj.
La misiune au luat parte două autospeciale cu modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă şi două echipaje SAJ.


