Atac la Opoziție din PSD. ”Moțiunea de cenzură a PNL-USR, un demers în care nici ea nu crede”
PSD a ajuns la mâna opoziției. ”Când nu am majoritate, nu guvernez”
Ultima Ora Politic

A început războiul din campania electorală. PSD atacă Opoziția

Deputatul PSD Anișoara Radu a susținut marți, 7 mai, o declarație politică pe tema măsurilor adoptate de Executivul social-democrat. “Luna aceasta ne aflăm în plină campanie electorală pentru alegerile europarlamentare, care vor avea loc pe 26 mai.

Am observat că retorica partidelor din Opoziţie nu se bazează aproape deloc pe proiecte europene, pe idei şi politici la nivelul Uniunii Europene care să aducă un plus atât românilor, cât şi proiectului european. Este trist că aceste partide, care se consideră europene, se axează pe o campanie negativă, o campanie care are în centrul ei ideea „tot ce a făcut Guvernul PSD este rău şi trebuie să ne votaţi pe noi pentru a schimba aceste lucruri”.

Sigur, alegerile europarlamentare nu au drept scop modificarea configuraţiei politice din Parlamentul României sau schimbarea Guvernului, dar pare mult mai uşor să faci o astfel de campanie.

Având în vedere acest tip de campanie şi mergând pe ideea Opoziţiei conform căreia tot ce a făcut Guvernul PSD trebuie modificat, m-am gândit să fac o mică trecere în revistă a măsurilor adoptate de PSD şi care se doresc a fi schimbate.

Unele măsuri sunt de stânga, altele sunt de dreapta, dar toate au avut în centrul lor dorinţa de a îmbunătăţi viaţa românilor, respectiv:

  1. Adoptarea Legii-cadru a salarizării, care a dus la creşterea exponenţială a salariilor pentru medici, pentru asistenţii medicali. Există un număr semnificativ de medici care s-au întors din Europa pentru a profesa în România, o mişcare de neînchipuit acum câţiva ani. De asemenea, au crescut în mod semnificativ salariile din învăţământ, o creştere importantă pentru atragerea unor profesori de bună calitate într-un sistem de care depinde viitorul României. Nu în ultimul rând, au existat şi vor mai exista creşteri în zona administraţiei publice, mai ales în cazul funcţionarilor cu salarii foarte mici. Conform Opoziţiei, această lege ar trebui abrogată şi să se revină la situaţia dinainte, cu salarii mici pentru medici, foarte mici pentru profesori şi, uneori, ridicole pentru unii funcţionari publici.
  2. Mărirea punctului de pensie la 1.100 de lei de la 871,7 lei, o creştere de peste 25%, coroborată cu creşterea pensiei minime la un cuantum de 704 lei. În această privinţă, partidele de Opoziţie au două lozinci care se contrazic între ele. Pe de o parte, susţin că punctul de pensie trebuia mărit mai devreme, iar pe de altă parte că Guvernul nu are bani pentru plata pensiilor. Ambele lozinci sunt eronate sau greşite în mod intenţionat, creşterea punctului de pensie depinde şi de capacitatea Guvernului şi a economiei de a susţine această mărire, iar Guvernul are în mod clar bani pentru creşterile adoptate.
  3. Trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat a avut drept efect o creştere a colectării la bugetul de stat, dar nu acest lucru este important. Important este că prin trecerea contribuţiilor nu a crescut povara fiscală pentru angajatori şi că mult mai mulţi angajaţi au plătite contribuţiile atât la pensie, cât şi la sănătate. Pe viitor aceste măsuri se vor regăsi în bunăstarea românilor şi într-o pensie mai bună. Conform Opoziţiei, trebuie revenit la sistemul anterior, pentru că afectează angajatorii. Evident că angajatorii nu pot fi afectaţi de o măsură economică care îi ajută să aibă costuri mai scăzute.
  4. Asigurarea plăţii unor contribuţii la nivelul salariului minim, în cazul angajaţilor cu contract part-time, care nu au alte venituri şi care nu sunt pensionari sau studenţi. Este clar că o parte dintre angajatori exploatau această lacună din legislaţie pentru a plăti contribuţii mai mici pentru angajaţii lor. După adoptarea măsurii, peste 800.000 de contracte au fost modificate în contracte full time. Conform Opoziţiei, aceasta este o măsură antieconomică, care trebuie eliminată imediat. Evident, angajaţii sunt avantajaţi pentru că au o protecţie superioară, inclusiv în ceea ce priveşte plata contribuţiilor sociale.

Spaţiul limitat nu îmi permite să menţionez toate măsurile luate de Guvernul PSD, dar consider că este foarte important ca pe 26 mai să iasă cât mai multă lume la vot şi să voteze în cunoştiinţă de cauză”, a declarat deputatul Anișoara Radu.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii