A câștigat o avere la Parlamentul European 1
Ultima Ora Politic

A câștigat o avere la Parlamentul European

Mircea Diaconu și-a rotunjit serios veniturile pe vremea când a activat ca europarlamentar la Bruxelles. Acesta a încasat în cinci ani de mandat aproximativ un milion de euro de la Parlamentul European și din pensii.

Astfel, în martie 2014, atunci când și-a depus candidatura pentru Bruxelles, Mircea Diaconu deținea trei terenuri, o casă în Capitală si alte două case de vacanță în Săftica și Vlădesti, scrie fanatik.ro.

Nu se oprea aici declarația de avere pentru că acesta încasa de la Teatrul Nottara un salariu de 16 mii de lei pentru cinci luni, plus drepturi de autor în valoare de 64.000 de lei. La doar un an distanță, din declarația depusă în iunie 2015 și aferentă veniturilor din 2014, reiese că Diaconu a câștigat de la Parlamentul European, în jur de 48 de mii de euro – indemnizația de europarlamentar pentru primele șase luni de mandat.

Veniturile au crescut însă considerabil în fiecare an. După încă un an, mai exact în iunie 2016, Mircea Diaconu avea deja șapte conturi bancare în euro și în lei și suma depozitelor se apropia de 23 de mii de euro și aproximativ 21 de mii de lei. Nu se termină aici pentru că la acești bani se adăugau și pensia de varsta care era de aproape 27 de mii de lei pe an, dar și cea de merit, in jur de 21 de mii de lei.

În aceeași perioadă, actualul candidat la alegerile prezidențiale a obținut și un alt venit important pe lângă indemnizația de la Bruxelles. A încasat 230 de mii de lei, bani pentru întreținerea cabinetului de europarlamentar. De altfel, în 2017, Diaconu avea să mai cumpere un apartament în București, iar sumele din conturile sale ajungeau până la 58.000 de euro și la aproximativ 12 mii de lei.

În declarația de avere depusă în iunie 2018 și aferentă anului fiscal 2017, Diaconu a declarat că are în conturi 64.000 de euro și 46.000 de lei, pentru ca un an mai târziu acesta să nu își mai spună sumele încasate. În mod evident, banii au fost măcar la același nivel cu anul precedent, ceea ce înseamnă că în cei cinci ani de mandat, Mircea Diaconu a încasat în jur de 900 de mii de euro. Potrivit legii, un eurodeputat are dreptul la o pensie de 1400 de euro pe lună pentru fiecare mandat petrecut la Bruxelles, deci Diaconu va primi și această sumă pe lângă pensiile plătite de statul român.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii