
98% dintre judecători spun că au resimțit o campanie publică împotriva justiției, arată un chestionar CSM
Un chestionar aplicat judecătorilor de către Consiliul Superior al Magistraturii, CSM, arată că peste 98% dintre magistrații care au răspuns afirmă că au resimțit existența unei campanii publice îndreptate împotriva sistemului de justiție.
Potrivit rezultatelor centralizate, 67% dintre judecători declară că sunt de acord cu pozițiile publice adoptate de CSM în legătură cu aceste atacuri, în timp ce restul fie nu au o opinie fermă, fie nu împărtășesc modul de reacție al instituției.
Chestionarul a inclus întrebări referitoare la mai multe teme sensibile din spațiul public, printre care prescripția răspunderii penale, modificările legislative din domeniul justiției și impactul declarațiilor politice asupra independenței magistraților.
Majoritatea judecătorilor consideră că schimbările intervenite în materia prescripției au afectat grav activitatea instanțelor și încrederea publicului în actul de justiție. De asemenea, doar un număr foarte redus de magistrați apreciază că situația din sistem s-a îmbunătățit în urma acestor modificări.
Rezultatele chestionarului CSM, sunt prezentate ca o evaluare internă a stării justiției și a percepției magistraților asupra presiunilor publice și instituționale exercitate în ultima perioadă.
”În ceea ce priveşte aspectele referitoare la percepţia publică şi reacţiile instituţionale privind justiţia, 98,1% dintre judecători au răspuns că au resimţit în ultimul an o campanie publică împotriva justiţiei. În ceea ce priveşte reacţiile publice ale CSM la campania publică desfăşurată 67% dintre respondenţi au indicat acordul faţă de aceste reacţii, 25% au exprimat o poziţie neutră, iar 8% au arătat că nu sunt de acord.
Dintre cei care au fost înlocuiţi, 139 judecători au arătat că măsura a fost dispusă cu acordul acestora, în timp ce alţi 31 judecători au arătat au fost înlocuiţi fără acordul acestora.
Un număr de 169 judecători au arătat că motivele invocate pentru măsură au fost legitime/justificate, în timp ce 16 au apreciat în sens contrar. Un singur respondent a apreciat că schimbarea a fost realizată cu scopul de a conduce la intervenirea prescripţiei răspunderii penale, în timp ce 159 judecători au răspuns în sens contrar.
Se poate concluziona, aşadar, că, deşi completurile de judecată au un caracter dinamic, existând numeroase situaţii în care judecătorii au fost înlocuiţi în complet ca urmare a unor motive obiective sau a unor raţiuni ce ţin de specializarea judecătorilor, cazurile în care aceste demersuri au fost criticate sub aspectul legalităţii sau oportunităţii sunt izolate, chiar punctuale, neputând fi generalizate sau calificate drept o problemă de natură sistemică”, a transmis, marţi, CSM, într-un comunicat de presă.
Chestionarul a fost adresat tuturor judecătorilor în funcţie din toate gradele de jurisdicţie şi a fost disponibil în perioada 16–21 decembrie 2025, participând la procesul de consultare un număr de 2.583 de judecători, ceea ce reprezintă 56,50 % din corpul activ al judecătorilor.

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe magistraţii interesaţi la o discuţie, în 22 decembrie, şi le-a cerut documente – asumate sau neasumate – pe care promitea să le citească.


