ALERTĂ. VIDEO. Cel puţin 70 de persoane au fost ucise de explozii în Iran

Cel puţin 70 de persoane au fost ucise şi 60 rănite în două aexplozii cu bombă care au avut loc în apropierea mormântului generalului Gărzilor Revoluţionare iraniene Qasem Soleimani.

Cele două explozii în care au murit 70 de persoane au avut loc două explozii la locul din oraşul Kerman unde este înmormântat fostul comandant al Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice.

Postul Irib a declarat că alte 60 de persoane au fost rănite de exploziile produse în timpul ceremoniei care se desfăşura în apropierea moscheii Saheb al-Zaman din oraşul Kerman.

Generalul Soleimani a fost ucis de americani în ianuarie 2020

Qassem Soleimani a fost ucis în ianuarie 2020, la vârsta de 62 de ani, într-un atac american cu dronă în Irak.

Figură-cheie a regimului iranian, el a fost, de asemenea, una dintre cele mai populare figuri publice ale țării.

După ce a servit în războiul dintre Iran și Irak din 1980-1988, Soleimani a avansat rapid în grad, ajungând să devină șeful Forței Qods a Gardienilor Revoluției, responsabilă de operațiunile externe ale Republicii Islamice.

În momentul morții sale, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat trei zile de doliu național.

Generalul Soleimani
Generalul Soleimani