4 zile de Gaming Fest la Sun Plaza: competiții de Counter-Strike 5v5, întâlniri cu creatorii de conținut și premii surpriză

Sun Plaza își transformă, în perioada 17 –  20 septembrie 2026, zona Sun Atrium într-un spațiu dedicat comunității de gaming. În parteneriat cu ASUS, Gaming Fest aduce patru zile de competiții de Counter-Strike 5v5, întâlniri cu creatori de conținut apreciați și experiențe dedicate tehnologiei și gamingului. Turneul de Counter-Strike vine cu premii în valoare totală de 30.000 de lei.

Unul dintre punctele de atracție ale evenimentului îl reprezintă întâlnirile cu creatorii de conținut. Theo Zeciu va fi prezent sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 14:00, pentru o sesiune de meet & greet cu fanii. Duminică, 20 septembrie, de la ora 13:00, Bercea & Lectură vor fi prezenți la Sun Atrium pentru o nouă sesiune de întâlniri și interacțiune cu publicul.

Pe parcursul celor patru zile, Gaming Fest va avea loc între orele 12:00 și 21:00, iar amatorii de jocuri video sunt invitați să se înscrie în competiții intense de Counter-Strike 5v5 și vor avea ocazia să se întâlnească cu gamerii favoriți.

Zona evenimentului este împărțită în două spații distincte, gândite pentru a oferi o experiență completă vizitatorilor:

  • Zona de competiție
  • Zona Meet & Greet, un spațiu interactiv unde fanii își vor întâlni idolii și vor avea ocazia să stea de vorbă și să se fotografieze cu ei.

În cadrul parteneriatului cu ASUS, vizitatorii vor putea descoperi și universul Republic of Gamers (ROG),o zonă dedicată produselor și tehnologiilor dezvoltate pentru gaming. Astfel, experiența de la Gaming Fest combină competiția și entertainmentul cu oportunitatea de a descoperi soluții hardware dedicate pasionaților de jocuri.

Pasionații de Counter-Strike se pot înscrie gratuit în turneul 5v5, în limita locurilor disponibile. Înscrierile se vor face joi, 17 septembrie, direct în zona dedicată competiției, în ordinea sosirii.

Regulamentul competițiilor Gaming Fest este disponibil pe site-ul www.sun-plaza.ro și la Biroul de înscriere al campionatului de Counter-Strike.

Sun Plaza se transformă în loc de joacă
Sun Plaza se transformă în loc de joacă

Despre Sun Plaza

Inaugurat în 2010, Sun Plaza este centrul comercial dominant din zona de sud a Bucureștiului, având o suprafață construită de 208.000 mp. Centrul comercial cuprinde patru etaje, două destinate exclusiv cumpărăturilor, un spațiu de relaxare și o parcare subterană cu 2.000 de locuri.

În anul 2018, Sun Plaza a finalizat cel mai amplu proces de reconfigurare și extindere din piața de retail din România, cu modificări la nivel de design și adăugarea unei aripi noi. În 2019 a fost modernizat food court-ul și reamenajată o parte din terasa exterioară.

De asemenea, portofoliul centrului s-a îmbogățit recent prin noua investiție a grupului CPI, care a adus branduri de top precum Primark, Peek & Cloppenburg și Auchan. Centrul comercial este deținut de către CPI Property Group.

Despre CPIPG

CPI Property Group este unul dintre cei mai mari proprietari de real estate din Europa. Cu un portofoliu de proprietăți a cărui valoare depășește 18 miliarde de euro, CPIPG deține proprietăți premium de birouri în principalele capitale din Europa Centrală și de Est: Praga, Berlin, Viena, București și Budapesta. Grupul deține, de asemenea, proprietăți de retail în Europa Centrală și de Est, precum și hoteluri, unități rezidențiale și terenuri.

ASUS Republic of Gamers (ROG)

Republic of Gamers (ROG) este un sub-brand ASUS dedicat creării celor mai bune soluții hardware și software de gaming din lume. Fondat în 2006, ROG oferă o gamă completă de produse inovatoare recunoscute pentru performanță și calitate, printre care plăci de bază, plăci grafice, componente de sistem, laptopuri, sisteme desktop, monitoare, smartphone-uri, echipamente audio, routere, periferice și accesorii. ROG susține și participă la evenimente internaționale importante de gaming.

Echipamentele ROG au contribuit la stabilirea a sute de recorduri de overclocking și continuă să fie alegerea preferată a gamerilor și entuziaștilor din întreaga lume. Mai multe informații despre ROG și comunitatea celor care îndrăznesc sunt disponibile la https://rog.asus.com/