3 persoane căutate de salvamontiști după ce au plecat cu vacile în munți
salvamont2
Ultima Ora Social

3 persoane căutate de salvamontiști după ce au plecat cu vacile în munți

Trei persoane sunt căutate, vineri, de echipe formate din jandarmi și salvamontiști în Munții Semenic, după ce au anunțat telefonic joi seara că s-au rătăcit. Oamenii au înnoptat pe munte, sub cerul liber, într-o zonă în care au semnal la telefon.

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei Caraș-Severin, apelul a fost primit joi seara, la ora 19.20. Cele trei persoane care plecaseră din localitatea Borloveni spre Munții Semenic cu o cireadă de vaci au anunțat autoritățile că s-au rătăcit.

„Având în vedere condițiile nefavorabile, era ceață densă pe Semenic, am decis să începem operațiunile de căutare doar azi-dimineață (vineri- n.r.). Am vorbit cu ei la telefon și erau bine, dar nu aveau repere, nu știau unde se află. Le-am recomandat să rămână peste noapte într-o poiană din zonă, unde aveau și semnal la telefon”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin.

Potrivit acestuia, vineri dimineață cei trei au găsit o bornă și astfel autoritățile au identificat zona în care se află.

„O echipă formată din jandarmi și salvamontiști a plecat acolo cu ATV-ul, dar având în vedere că este zonă de munte vor fi nevoiți să meargă și pe jos vreo trei ore”, a mai spus Marius Săndulescu.

Cele trei persoane se îndreptau spre platoul din Munții Semenic, unde duceau animalele la păscut.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii