Proiectul privind legătura feroviară dintre Gara de Nord și Aeroportul Otopeni trenează de prea mult timp
Ultima Ora Economic Politic Social

2,95 kilometri de cale ferată între Gara de Nord și Aeroprotul Otopeni ne vor costa 88,4 milioane euro

CFR SA a lansat licitația pentru proiectarea și construirea racordului căii ferate la Terminalul 1 al Aeroportului Otopeni, parte integrantă a viitoarei legături feroviare dintre Gara de Nord din Capitală și Aeroportul Henri Coandă.

Valoarea estimată a proiectului este de 420.113.085 milioane lei, fără TVA, din care 402.711.085 lei pentru execuţia lucrărilor şi 17.402.000 lei fără TVA pentru servicii de proiectare, sursa de finanţare fiind asigurată din Fonduri de Coeziune şi Buget de Stat, aferente cadrului financiar 2014-2020, scrie într-un comunicat al CFR SA.

În cadrul acestui contract se vor construi 2,95 de kilometri de cale ferată dublă, un viaduct de 1,52 kilometri care traversează DN1, 3 podete, instalaţie de centralizare electronică şi o statie de călători la terminalul T1. 

Proiectarea va dura 2 luni, iar lucrările efective 12 luni, la care se adaugă 60 de luni perioadă de garanţie.

Menționăm că în cadrul unui proiect finanţat de către Banca Europeană de Investiţii (BEI), Polonia a modernizat 66 de kilometri de cale ferată dublă electrificată pentru o circulaţie a trenurilor de călători la o viteză de 160 kilometri la oră, la un cost total de 390 milioane euro, potrivit fişei proiectului de pe site-ul BEI. Media este de 6 milioane euro pe kilometru.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.