Iohannis își spulberă adversarii. Sondaj de ultimă oră
Iohannis, mesaj puternic pentru români. ”Nimic nu se poate realiza fără participarea voastră”
Ultima Ora Politic

Klaus Iohannis felicită grupul Renault pentru dezvoltarea industriei româneşti. Ce mesaj a transmis

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut vineri, 28 iunie a.c., la Centrul Tehnic Titu, o alocuțiune în cadrul ceremoniei de decorare a oficialilor Renault.

Vă prezentăm în continuare textul alocuțiunii:

„Domnule Director General,

Domnule Vicepreședinte,

Excelență,

Stimați reprezentanți ai Dacia-Renault,

Ne aflăm împreună astăzi, aici, la Centrul Tehnic Titu, pentru a recunoaște contribuțiile Grupului Renault la dezvoltarea industriei românești de automobile.

Felicit conducerea companiei pentru modul în care a pus în valoare atuurile industriei auto naționale în cei 20 de ani de la preluarea Dacia. Mă refer atât la brandul Dacia, cât și la resursa umană, la școala tehnică românească și la specialiștii români din industria auto.

Legătura dintre Dacia și Renault se întinde de-a lungul a peste jumătate de secol, o colaborare de tradiție, care a devenit astăzi un autentic model de dezvoltare.

Pentru aceste realizări, am decis să decorez managementul Grupului Renault de la nivel global. Salut astfel angajamentul de a dezvolta în continuare industria auto românească, prin orientarea Dacia-Renault către un viitor inovativ.

Doamnelor și domnilor,

Succesul Dacia este în egală măsură și al dumneavoastră, inginerii care ați proiectat aici, la Centrul Tehnic Titu, noul Duster, automobil produs zilnic în peste 1.000 de exemplare și care reprezintă astăzi cel mai bun ambasador al industriei noastre auto.

Este o realizare remarcabilă și țin să îi felicit pe toți angajații Dacia-Renault, pentru că, fără eforturile lor, aceste performanțe nu ar fi fost posibile.

În ultimul deceniu, prin consecvență și seriozitate, cifra de afaceri a Dacia s-a triplat, ajungând la aproape 6 miliarde de Euro, iar produsele Dacia reprezintă astăzi circa 7% din exporturile României.

Industria auto românească se caracterizează prin cea mai ambițioasă dinamică din Uniunea Europeană, România ajungând pe locul 8 în clasamentul constructorilor europeni de autoturisme. Salut aceste evoluții și vă doresc, în anii care urmează, rezultate tot mai bune!

Industria auto și industria IT reprezintă principalii vectori de competitivitate ai economiei noastre. Sunt încrezător că, prin strategii convergente, aceste două sectoare pot deveni vârfuri de lance pentru industria viitorului în țara noastră.

Stimați invitați,

Nu este suficient ca doar inițiativa privată să funcționeze cu motoarele turate. Este nevoie și de sprijinul autorităților, prin politici publice care să susțină, nu doar la nivel declarativ, investițiile și competitivitatea.

Trebuie să dezvoltăm susținut infrastructura de transport, fără de care avem cu toții numai de pierdut. Într-o eră a concurenței acerbe în industrie și în inovare, centre precum cel în care ne aflăm astăzi sunt esențiale pentru a fi și a rămâne competitivi. Asemenea investiții oferă tinerilor specialiști din România șansa de a-și afirma creativitatea, dar și talentul, în aceleași condiții de performanță precum în țările dezvoltate.

Marile trenduri globale ale automobilului electric, ale automobilului autonom, constituie oportunități imense în industria globală, pe care inventica românească are capacitatea și trebuie să le fructifice.

Invit compania Renault să rămână un promotor al industriei auto românești. Exemplul de succes pe care îl reprezintă Grupul Renault arată de ce, pe o piață atât de competitivă, specialiștii români au suficiente motive să fie încrezători în șansele de dezvoltare profesională pe care le oferă țara noastră.

Doamnelor și domnilor,

Vă felicit pentru ceea ce faceți, spre binele durabil al industriei românești!”

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.