Modificări la Metrorex. Magistrala 2 va avea o NOUĂ STAȚIE
Document. Dezastru la Metrorex. Trenuri vechi de 40 de ani. Peste 80 de defecţiuni în doar 6 luni
Ultima Ora Social

Document. Dezastru la Metrorex. Trenuri vechi de 40 de ani. Peste 80 de defecţiuni în doar 6 luni

Liderul sindicatului de la Metrorex, Ion Rădoi, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că din ianuarie şi până în prezent au fost înregistrate 42 de defecţiuni cu noile trenuri CAF şi 39 de defecţiuni cu cele 14 trenuri IVA, româneşti, vechi de 40 de ani.

„Avem o situaţie ciudată care se întâmplă azi la metrou, cu trenurile care sunt de trei tipuri: trenurile IVA, sau Astra Arad, şi care încă mai circulă, după 40 de ani, trenurile Bombardier şi trenuirle CAF – cele cu care avem mari probleme în ultima perioadă. De la 1 ianuarie şi până acum, acele trenuri care circulă de 40 de ani, trenuri româneşti, au înregistrat 39 de defecţiuni, iar trenurile CAF, 42 de defecţiuni”, a declarat, joi, Ion Rădoi, liderul sindicatului de la Metrorex.

Potrivit acestuia, pe Magistrala 2, Pipera – Berceni, sunt 26 de trenuri, dintre care 24 CAF.

„Am înregistrat cele mai multe defecţiuni şi evenimente cu aceste trenuri (CAF – n.r.), vă amintiţi de evenimentul provocat de ruperea acelei bielete la Pipera. Am avut probleme cu ele la Berceni, am avut probeleme cu ele din punct de vedere tehnic, nu mai spun de softul care a pus trenul pe pereţi”, a mai declarat Rădoi.

În prezent, în circulaţie sunt 14 trenuri IVA şi 44 Bombardier.

Document. Dezastru la Metrorex. Trenuri vechi de 40 de ani. Peste 80 de defecţiuni în doar 6 luni 1

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii