Bombă. Viorica Dăncilă demisionează de la Guvern și din PSD. Planul de ultimă oră al premierului. Baronii sunt terminați
Ultima Ora Politic Social

Răscoală în PSD împotriva Vioricăi Dăncilă. Ce vor puciștii

Liderii PSD și miniștrii sunt consemnați în București până sâmbătă, când are loc congresul extraordinar al partidului la care se va alege conducerea la vârf: președinte, președinte executiv și secretar general. În aceste zile, au loc negocieri dure, chiar dacă la reuniunea de la Neptun, de la sfârșitul săptămânii, s-a stabilit trio-ul care va conduce partidul până la congresul ordinar.

Doi dintre cei trei puciști care au uneltit împotriva lui Liviu Dragnea continuă lupta, doar că au schimbat ținta. Acum, Viorica Dăncilă este luată în vizor. Paul Stănescu este vârful de lance, iar Gabriela Firea, care era lidera puciștilor, îl susține mai din umbră și este mai binevoitoare în declarații față de premier. Cât despre al treilea pucist, Adrian Țuțuianu, acesta a dezertat și s-a alăturat lui Victor Ponta, scrie evz.ro.

Potrivit unor surse politice din PSD, fostul vicepremier și președinte executiv pentru câteva zile, Paul Stănescu, își va anunța candidatura la conducerea partidului. Ar fi singurul contracandidat al Vioricăi Dăncilă. Știe că nu are șanse, dar vrea să țină discursul, „să pună degetul pe rană”, în fața tuturor delegaților socialdemocrați din țară.

Președintele executiv al PSD Olt, Marius Oprescu, a explicat, ieri, pentru Evenimentul zilei, de ce sunt social-democrații olteni atât de supărați. În primul rând, pentru că ei văd că la congres nu va exista o competiție reală din moment ce jocurile au fost făcute la Neptun. „Pe pozițiile doi și trei sunt două personaje alese probabil pentru a ne învăța cum să pierdem alegerile. La alegerile din 26 mai, Mariu Dunca a obținut la Brașov 15%. La Bistrița Năsăud, Daniel Suciu a avut 22%. Noi am avut 44%. Ce să învățăm bun de la ei?”, a afirmat Oprescu. Acesta a adăugat că cele mai potrivite persoane pentru a conduce partidul ar fi Paul Stănescu și Lia Olguța Vasilescu, care „au câștigat toate alegerile”. Ieri, Lia Olguța Vasilescu a declarat că nu este interesată să candideze la una dintre cele trei funcții având în vedere că este vicepreședinte al PSD.

Marius Oprescu s-a declarat dezgustat de felul cum acționează unii din colegii lui în epoca post-Dragnea. „Toți cei care i-au fost obedienți lui Dragnea au schimbat tabăra. Acum fac același lucru cu Dăncilă. Noi, cei din Olt, am avut curajul să ne spunem părerea și pe vremea lui Dragnea și acum”, a afirmat liderul local al PSD. Totuși, au și ei o excepție susține Oprescu. Este vorba despre Florin Iordache, care s-a plasat și el în tabăra pro-Dăncilă. Președintele PSD Olt, Paul Stănescu, nu a răspuns la solicitarea EVZ, însă secundul lui, Marius Oprescu, spune că, deși organizația îl împinge să candideze pentru funcția de președinte executiv, acesta nu este convins că vrea să intre în „proiectul unei persoane” (Viorica Dăncilă-n.red). „Va rămâne ca în ultimele câteva zile rămase până la congres să mă gândesc bine, să analizez cu toţi colegii mei, în primul rând colegii mei din judeţul Olt, şi vom analiza şi vom decide în următoarea perioadă, de comun acord cu ei, dacă voi candida sau nu la funcţia de preşedinte executiv al partidului la nivel naţional”, a declarat Stănescu. Tocmai de aceea, pentru a dovedi că se implică în reforma partidului într-un „un proiect pentru România”, acesta ar încerca să candideze chiar la președinția partidului, susțin sursele politice din interior.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.