Frans Timmermans, premiat în România. Va primi titlul de Doctor Honoris Causa
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) îi va acorda, lunea viitoare, titlul de Doctor Honoris Causa prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans…
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) îi va acorda, lunea viitoare, titlul de Doctor Honoris Causa prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans…
În luna februarie, volumul de aplicări pentru un job a crescut cu 15% în comparație cu luna ianuarie și cu 18% față…
România a primit sprijinul Franţei pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor…
Standard & Poor’s (S&P) a confirmat ratingurile pentru datoriile pe termen lung şi scurt în valută şi monedă locală ale României la…
Fostul președinte al Republicii, Traian Băsescu, atrage atenția asupra unui posibil motiv privind intenția PSD de a repatria aurul: ”Oare se pregăteşte…
Peste 1.100 de militari vor participa la primul exercițiu multinațional organizat de Forțele Navale Române în anul 2019, intitulat „Poseidon 2019”, care…
“Preocupările fără orizont pe care le au astăzi guvernanții în domeniul educației arată o dinamică foarte lentă, chiar o viziune învechită a…
Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat îngrijorat cu privire la evoluţiile din regiunea Mării Negre, în contextul în care Rusia „ameninţă în continuare…
O comisie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a propus ca România să fie monitorizată din cauza riscului privind independenţa justiţiei,…
Laura Codruța Kovesi a fost citată din nou pentru săptămâna viitoare la Secția sepcială de anchetare a magistraților pentru a fi audiată…