Ludovic Orban le cere lui Dragnea și Tăriceanu stoparea dezbaterilor la Codul Penal
Ludovic Orban le cere lui Dragnea și Tăriceanu stoparea dezbaterilor la Codul Penal Liberalii vor transmite, marţi, preşedinţilor celor două Camere ale…
Ludovic Orban le cere lui Dragnea și Tăriceanu stoparea dezbaterilor la Codul Penal Liberalii vor transmite, marţi, preşedinţilor celor două Camere ale…
Președintele PNL, Ludovic Orban, a susținut o conferință de presă la filiala Galați a partidului, alături de președintele PNL Galați, senatorul George Stângă,…
Președintele PNL, Ludovic Orban, știe cine e de vină pentru eșecul moțiunii de cenzură. El a declarat că e sigur de asta…
Fostul președinte Traian Băsescu îi acuză direct pe Victor Ponta și Ludovic Orban de eșecul moțiunii de cenzură. El a postat pe…
Traian Băsescu a comentat negocierile de dinainte de moțiunea de cenzură și a creionat ce ar urma să se întâmple după aceea.…
Chiar dacă, matematic, șansele să treacă moțiunea de cenzură sunt reduse, liderul PNL Ludovic Orban anunță deja că e deschis la negocieri.…
Liberalii se declară, prin vocea preşedintelui lor, flexibili în ceea ce priveşte numele viitorului premier, în cazul în care moţiunea de cenzură…
Președintele PNL, Ludovic Orban, spune despre Tudorel Toader că acesta trebuie să spună adevărul oamenilor și să recunoască public că ”a fost…
Liderul PNL Ludovic Orban a lansat un apel către PSD și liderii acestuia înainte de ședința Comitetului Executiv al social-democraților. „Trebuie să…
Președintele PNL e mulțumit după ce un proiect legislativ liberal a fost aprobat de Camera Deputaților. Ludovic Orban și-a felicitat colegii pentru…