Accident feroviar mortal în Bistrița-Năsăud. O femeie de 59 de ani, a murit, lovită de tren în Lunca-Ilvei
Un grav accident feroviar a avut loc luni, în județul Bistrița-Năsăud, pe tronsonul Lunca Ilvei – Ilva Mare, unde o femeie și-a…
Un grav accident feroviar a avut loc luni, în județul Bistrița-Năsăud, pe tronsonul Lunca Ilvei – Ilva Mare, unde o femeie și-a…
Mersul trenurilor a fost dat peste cap de furtunile din ultimele zile. Cea mai mare întârziere, a trenurilor este de peste 700…
Probleme tehnice miercuri dimineață la metrou! Pe magistralele 1 și 3 se circulă cu dificultate din cauza unor probleme tehnice, anunță Antena3.…
Un număr de cinci trenuri au întârziere la sosirea în Gara de Nord, vineri, în condiţiile în care, între staţiile Periş, Buftea…
ULTIMA ORĂ. Cursele de pe Otopeni, ÎNTÂRZIERI de 30-40 de minute Aeronavele care pleacă de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” (Otopeni) pot…
ULUITOR. Întârzieri de 4 ore pentru două trenuri din cauza unei locomotive defecte Două trenuri au acumulat întârzieri de aproape 4 ore,…
În ciuda scandalului întârzierii trenurilor, CFR călători face PROMISIUNI. Ce se întâmplă în perioada sărbătorilor Trenurile care circulă pe cele mai solicitate…
Traficul feroviar este deschis la această oră pe toate magistralele de cale ferată, însă trenurile pot înregistra întârzieri de 20 – 30…
HAOS la Metrou pe Magistrala 2. Oamenii au fost dați jos din tren Nebunie la metrou, pe Magistrala 2, Berceni – Pipera.…
Ryanair anulează 600 de zboruri săptămâna viitoare din cauza unei greve de amploare anunțată de angajații companiei. Peste 100.000 de pasageri vor…