Tenis: Monica Niculescu, învinsă de Sloane Stephens la Miami 1
Sport Ultima Ora

Tenis: Monica Niculescu, învinsă de Sloane Stephens la Miami

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu s-a oprit în runda a treia a turneului WTA de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 7.972.535 dolari, sâmbătă, abandonând la scorul de 6-7 (1), 6-3, 4-0 pentru americanca Sloane Stephens.

Campioana de la US Open s-a impus după două ore şi 32 de minute.

Stephens (25 ani), numărul 12 mondial, are acum 3-1 în meciurile directe cu Niculescu (30 ani, 70 WTA).

Niculescu, venită din calificări, s-a ales cu 47.170 dolari şi cu 95 de puncte WTA.

Tot sâmbătă, Simona Halep, numărul unu mondial, a fost învinsă în turul al treilea de poloneza Agnieszka Radwanska, în trei seturi, cu 3-6, 6-2, 6-3.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.