Petra Kvitova a câştigat Miami Open
Petra Kvitova a câştigat Miami Open
Sport Ultima Ora

Tenis: Kvitova o învinge pe Muguruza și câștigă turneul de la Doha

Cehoaica Petra Kvitova, cap de serie numărul 16 şi locul 21 WTA, a câştigat turneul de la Doha, după ce a învins-o, duminică, scor 3-6, 6-3, 6-4, pe jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza, a patra favorită şi locul 4 WTA.

Kvitova a cucerit al 22-lea titlu al carierei, la capătul unei finale care a durat două ore şi 18 minute. De-a lungul întâlnirii, sportiva cehă a servit trei aşi, a comis şase duble greşeli, în timp ce Muguruza şi-a trecut în cont trei aşi, dar şi patru duble greşeli. Trei break-uri a reuşit Kvitova, care şi-a pierdut serviciul de două ori, informează prosport.ro.

A fost 13-a victorie consecutivă obţinută de Petra Kvitova, care va reveni, luni, în top 10 WTA graţie succesului de la Doha. Ea va acumula 3.086 de puncte şi va urca pe locul 10.

Kvitova va primi un cec în valoare de 591.750 de dolari şi 900 de puncte WTA pentru câştigarea turneului Qatar Open. La rândul ei, Muguruza se va alege cu 295.900 de dolari şi 585 de puncte.

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.