Simona Halep are SITE PERSONAL. Ce mesaj a transmis tenismena
Simona Halep
Sport Ultima Ora

Simona Halep, umilită de organizatorii WTA de la Strasbourg

Simona Halep joacă, sâmbătă seara, semifinala turneului de la Roma, cu Maria Șarapova, dar înainte de acest meci liderul mondial a fost umilit! Halep a cerut un wild card la turneul WTA de la Strasbourg, care va avea loc săptămâna viitoare, dar organizatorii au refuzat-o pe constănţeancă, conform paginii de Twitter a competiţiei.

Halep ar fi trimis prea târziu solicitarea, iar francezii nu au mai putut să o includă pe Simona pe tabloul principal. În aceeaşi situaţie neverosimilă se află şi Sloane Stephens (SUA), ocupanta locului 10 mondial.

„Trebuie să anunţăm că două jucătoare din Top 10 şi-au exprimat dorinţa de a juca la turneul nostru în 2018! Simona Halep (1 WTA) şi Sloane Stephens (10 WTA) au solicitat wild carduri. Dar, din păcate, biletele gratuite nu au putut fi acordate, fiindcă cererile au venit prea târziu. Ne vedem în 2019, Simona şi Sloane”, a fost informaţia publicată pe contul oficial de Twitter al competiţiei de 250.000 de euro, scrie mediafax.

Halep nu a mai jucat la turneul de la Strasbourg din anul 2011, atunci când a cedat în primul tur, scor 2-6, 1-6 cu Jelena Dokic. Dintr-o eroare de staff, eleva lui Darren Cahill nu va evolua nici la ediţia din 2018. De la Roma, Simona va merge direct la Roland Garros, competiţie la care va lua startul ca favorită principală. Marele Şlem din capitala Franţei se desfăşoară în perioada 28 mai – 10 iunie.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.