Sorana Cîrstea, 30 WTA, eliminată de Karolina Muchova în sferturi la US Open
Sorana Cîrstea, 30 WTA, eliminată de Karolina Muchova în sferturi la US Open
Sport Ultima Ora

România – Canada 1-0, în Fed Cup, la Cluj-Napoca. Sorana Cîrstea a câştigat cu scorul 6-2, 6-2

O primă victorie pentru echipa României la Fed Cup, înregistrată de tenismena Sorana Cîrstea. După un prim set mai dur, românca a dominat setul secund şi a reuşit mai multe breakuri.

Sorana Cîrstea susţine că a avut emoţii la începutul jocului, imediat după intonarea imnului şi mulţumeşte tuturor fanilor pentru susţinerea de care au dat dovadă.

„În primul rând am să încep cu mulţumiri pentru toţi pentru susţinere. Joc de 24 de ani de zile tenis, dar aşa atmosfera nu am văzut nicăieri. Mulţumim din suflet atât eu, cât şi fetele. Mă bucur că am reuşit să încep cu dreptul, să aduc primul punct şi sper să încheiem prima zi cu 2-0. Cel mai emoţionant a fost momentul când s-a cântat imnul, mi s-au înmuiat picioarele şi cred că aveam pulsul 200, dar apoi am reuşit să mă concentrez pe ce am de făcut. Vă mulţumesc din suflet! E incredibil ce se întâmplă.”, a declarat Sorana Cîrstea, după meci, pentru Digi Sport.

Sorana Cîrstea a câştigat meciul cu Carol Zhao din Canada în mai puţin de o oră, cu scorul 6-2, 6-2.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.