România a învins Portugalia și rămâne în al doilea eșalon european
Sport Ultima Ora

România a învins Portugalia și rămâne în al doilea eșalon european

Naţionala de rugby a României a învins reprezentativa Portugaliei cu scorul de 36-6 (22-3), într-o partidă disputată pe Arena Zimbrilor din Baia Mare, şi rămâne astfel în cel de-al doilea eşalon valoric european.

Întâlnirea, care a avut loc în faţa unui stadion arhiplin, a fost dominată de ”Stejari” de la un capăt la altul, ei bifând cea de-a 22-a victorie în confruntările directe cu lusitanii.

Scorul a fost deschis printr-un eseu reuşit de Ionuţ Dumitru în minutul 5, după un supranumeric realizat de tricolori în 22-ul advers, însă Ionel Melinte a ratat transformarea. După doar trei minute, Dumitru a recuperat un balon bâlbâit de apărarea portugheză, înscriind cel de-al doilea eseu, transformat de data aceasta de Melinte.

Oaspeţii au încercat să revină în joc şi au izbutit un dropgol prin Nuno Guedes în minutul 13, însă stelistul Melinte a înscris al treilea eseu pentru ”Stejari” în minutul 17, tot el ratând transformarea acestuia.

Scorul pauzei a fost 22-3, după ce Cătălin Fercu a marcat cea de-a patra încercare pentru naţionala frunzei de stejar în minutul 32, netransformată.

Mitanul secund a fost de asemenea controlat cu autoritate de români, chiar dacă Nuno Guedes a mai adus trei puncte pentru portughezi în minutul 42, prin concretizarea unei lovituri de penalitate.

Andrei Gorcioaia, în minutul 45 şi Vlăduţ Zaharia, în minutul 59 au marcat alte două eseuri pentru tricolori, ambele transformate de Daniel Plai, scorul final fiind 36-6 pentru naţionala pregătită de francezul Thomas Lievremont, cel care a debutat sâmbătă oficial pe banca tehnică a României.

Întâlnirea a avut şi două momente emoţionante. Înainte de fluierul de start s-a ţinut un moment de reculegere în memoria lui Mihai Ispas, membru în Biroul Federal al FRR, care a decedat vineri la doar 54 de ani, iar în minutul 73 întreg stadionul şi toţi jucătorii l-au aplaudat pe Valentin Ursache (33 de ani), când acesta a fost înlocuit, el despărţindu-se odată cu acest joc de prima reprezentativă pentru care a evoluat de 66 de ori.

România şi Portugalia s-au confruntat în urma deciziei World Rugby de a descalifica naţionala noastră de la Cupa Mondială 2019 din Japonia şi de a o penaliza cu 25 de puncte ca urmare a folosirii unui jucător neeligibil în partidele de calificare. ”Stejarii” au ajuns astfel pe ultimul loc al clasamentului Rugby Europe Championship 2018 şi obligaţi să joace barajul cu Portugalia, care câştigase Rugby Europe Trophy 2018, al treilea eşalon valoric.

Datorită succesului înregistrat, România va evolua şi în sezonul următor în cel de-al doilea eşalon valoric european, Rugby Europe International Championship.

loading...

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii