Novak Djokovic a câștigat al 14-lea titlu de Mare Șlem la US Open 1
Sport Ultima Ora

Novak Djokovic a câștigat al 14-lea titlu de Mare Șlem la US Open

Tenismanul sârb Novak Djokovic, cap de serie numărul şase, a câştigat turneul US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, duminică, după ce l-a învins pe argentinianul Juan Martin Del Potro, al treilea favorit, cu 6-3, 7-6 (7/4), 6-3, în finala desfăşurată la arenele Flushing Meadows din New York.

Pentru Djokovic a fost al 14-lea său titlu de Mare Şlem, obţinut la capătul unui meci care a durat trei ore şi 18 minute.

Titlul de la US Open vine după cel câştigat în iulie la Wimbledon, fostul lider mondial încheind astfel o perioadă nefastă de doi ani, în care s-a confruntat cu o accidentare la cot, iar moralul său a fost la pământ. Succesul de la Flushing Meadows îi aduce un loc pe podium, al treilea, în clasamentul ATP.

Cu cele 14 titluri de Mare Şlem din palmares, dintre care trei la New York, în 2011, 2015, 2018, Djokovic îl egalează pe americanul Pete Sampras şi se apropie din nou la şase trofee de Roger Federer, deţinătorul recordului (20).

La a doua sa finală de Mare Şlem din carieră, după nouă ani de la prima (ambele la Flushing Meadows), Del Potro nu a reuşit să încheie aşa cum dorea, după ce în anul 2016, la revenirea sa în circuit în urma a doua operaţii la încheietura mâinii stângi, era clasat dincolo de locul 1.000, scrie AFP.

Sud-americanul de 29 de ani a început bine, cu lovituri puternice, mai ales de forehand, dar o serie de erori i-au oferit break-ul lui Djokovic, care s-a impus în primul set cu 6-3. În actul secund, sârbul a condus cu 3-1, dar Del Potro a egalat şi apoi a ratat trei mingi de 5-3. Cei doi au ajuns în cele din urmă în tiebreak, unde argentinianul a avut 3-1, dar Djokovic a câştigat cu 7-4. Djokovic a dominat şi setul al treilea, în care s-a desprins repede la 3-1, a fost egalat, dar apoi a făcut 5-3 şi a încheiat conturile pe propriul serviciu.

În finala feminină de dublu, perechea australiano-americană Ashley Barty/CoCo Vandeweghe a dispus de cuplul Kristina Mladenovic (Franţa)/Timea Babos (Ungaria), cu 3-6, 7-6 (7/2), 7-6 (8/6).

La juniori titlul a fost cucerit de brazilianul Thiago Seyboth Wild, victorioasă în faţa italianului Lorenzo Musetti cu 6-1, 2-6, 6-2.

Chinezoaica Xiyu Wang a câştigat titlul la junioare, după ce a învins-o pe franţuzoaica Clara Burel cu 7-6 (4), 6-2.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.