LISTĂ de meciuri din fotbalul românesc suspecte de blat pentru pariuri
Sport Justiție Ultima Ora

LISTĂ de meciuri din fotbalul românesc suspecte de blat pentru pariuri

A apărut noua listă de meciuri din fotbalul românesc suspecte de blat pentru pariuri! Referatul a fost întocmit de Comisia de Integritate a FRF, pe baza semnalelor primite de la sistemul UEFA de detectare a fraudelor la pariuri, arată Libertatea

  • Numele echipei CS Balotești (Liga 2) apare în toate meciurile care au declanșat alarma Betradar, iar partidele, patru de campionat și una din Cupă, s-au disputat în sezonul 2017-2018.
  • Pe baza referatului de la Integritate, reprezentanții clubului ilfovean au fost citați la Comisia de Disciplină și Etică a FRF, dar nu s-au prezentat ieri, la primul termen. Următoarea înfățișare e pe 3 decembrie.
  • Jocurile raportate s-au desfășurat împotriva a doua echipe care au promovat în Liga 1 la finalul stagiunii trecute.

UEFA și compania Sportradar operează un sistem de detectare a fraudei la pariuri (BFDS), care monitorizează și analizează activitățile de pariuri la aproximativ 32.000 de evenimente din Europa în fiecare an, cuprinzând competițiile UEFA și primele două divizii interne, plus meciurile de cupă organizate de asociațiile membre. Sistemul e pe deplin operațional începând cu iulie 2009. BFDS evidențiază mișcările neregulate la pariuri, atât înainte de partide, cât și în timpul jocurilor (live), pe toate piețele principale de pariuri (handicap asiatic, total goluri, 1X2) de la toate casele de pariuri importante din Europa și Asia.

Cinci partide sunt sub lupă, dintre care patru din sezonul precedent din L2, plus un meci din Cupa României.  Citeşte întreaga ştire: EXCLUSIV | Noua listă de meciuri din fotbalul românesc suspecte de blat pentru pariuri: un club din Liga 2, implicat în toate jocurile. Șefii de la CS Balotești au lipsit ieri, la primul termen de la Comisia de Disciplină

Cinci partide sunt sub lupă, dintre care patru din sezonul precedent din L2, plus un meci din Cupa României. 

  • 8 noiembrie 2017, etapa a 16-a: Chindia – CS Balotești 4-1

În minutul 17, gazdele aveau deja 3-0: Cherchez (2), Ciobotariu (10), Honciu (17-pen). Nica (45+1) a făcut 3-1. Neguț a stabilit scorul final după pauză.

 

  • 3 decembrie 2017, etapa a 20-a: CS Balotești – FC Hermannstadt 0-3

Meciul s-a jucat la Buftea, în baza FRF. Scorul a fost deschis de Bogdan Rusu, în prelungirile primei reprize. Golgeterul echipei sibiene a reluat în plasă, cu capul, din centrarea lui Tătar. Tot el a făcut 2-0 în minutul 63, când a fructificat serviciul lui Hergheligiu. Rezultatul final a fost stabilit de Petrișor Petrescu, în minutul 84.

FC Hermannstadt avea 47 de puncte, iar Dunărea Călărași, următoarea clasată, cu unul în minus. Distanța dintre ocupatele primelor două locuri, cele de pe care se promova direct, și Chindia, echipa de pe 3, creștea, târgoviștenii pierzând la Șiria, cu UTA (1-2).

REZUMAT

RezumatCS Baloteşti vs FC HERMANNSTADT 0 – 3

Publicată de FC Hermannstadt pe Luni, 4 decembrie 2017

 

  • 28 martie 2018, etapa a 23-a (reprogramată): CS Balotești – Dunărea Călărași 1-2

Valentin Munteanu i-a pierdut pe drum pe greoii fundaşi adverşi, l-a culcat la pământ şi pe portarul Iordan şi s-a făcut 0-1 (min. 18). Apoi, același Munteanu l-a întors pe toate părţile pe Marciuc, a scăpat şi de Flămânzeanu şi a marcat cu calm (30, 0-2). În partea a doua, Dedu a prins un voleu, de la 30 de metri, iar balonul l-a păcălit pe Cezar Lungu (53). Meciul s-a disputat, de asemenea, pe sinteticul de la Buftea, proprietatea FRF, închiriat clubului din Balotești.

Dunărea ajungea la 62 de puncte, trei puncte avans faţă de FC Hermannstadt şi la şapte de Chindia Târgovişte.

  • 27 mai 2017, etapa a 37-a: CS Balotești – Academica Clinceni 1-4

În minutul 24, Pațurcă a combinat cu Blejdea, iar acesta a trimis de la 25 de metri mingea sub transversală. Apoi Barbu l-a lansat pe Blejdea, acesta a întors mingea și Pațurcă, de la 16 metri, a șutat plasat la colțul lung (0-2, 45). În debutul reprizei secunde, Valentin Andrei a redus din diferență (49)/ Bogdan Barbu a executat o lovitură de la colțul terenului, mingea i-a revenit și. din a doua încercare, i-a așezat mingea pe cap fundașului central Gaină și scorul a devenit 3-1 în favoarea oaspeților (52). Peste alte 5 minute faza s-a repetat. De această dată, Barbu l-a servit direct din corner pe Găină și fundașul a stabilit scorul final în minutul 57.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.