La Olimpiadă din 2020 din Tokyo se va juca un meci demonstrativ de oina
Sport Ultima Ora

La Olimpiadă din 2020, la Tokyo, se va juca un meci demonstrativ de oina

Sportul national al românilor, oina, va fi promovat la cel mai înalt nivel! Nicolae Dobre, preşedintele Federaţia Română de Oină şi prin Cristian Văduva, membru al Biroului Federal – singurul doctorand în acest domeniu din lume -, au purtat discuţii avansate privind promovarea acestui sport străvechi în cadrul Olipiadei din 2020, la Tokyo.

La Olimpiadă din 2020 din Tokyo se va juca un meci demonstrativ de oina

”Ne-am propus ca în anul 2020, la Olimpiada organizată în Tokio, să participăm cu un meci demonstrativ de oină în cadrul sporturilor cu mingea mică, înrudite cu baseball-ul.

Demersurile pentru acest lucru au început încă din anul 2013, fiind continuate prin vizitele pe care le-am făcut împreună cu o delegație a F.R.O. în mai multe orașe din Japonia. Am prezentat sportul nostru în orașe precum Tokio, Yokohama, Matsudo şi Ashikaga, prin organizarea de meciuri demonstrative în licee şi şcoli”, ne-a explicat Cristian Văduva, singurul om care îşi dă doctoratul în oină.

De ce un doctorat în oină?

Unul din obiectivele Federației Romane de Oină este de a mării numărul de specialiști, deoarece în momentul de față, în cadrul facultăților de sport din România, nu există specializarea oină – care este, totuşi, sportul naţional.

Lucrarea de doctorat va studia biomecanica acestui sport

”Lucrările existente  la nivel național abordează numai istoricul jocului, descrierea lui, precum şi modificări aduse regulamentului pe parcursul anilor, fapt ce m-a determinat să studiez mai în amănunt biomecanica mișcărilor, cu sprijinul tehnologiilor de ultimă generație. Acest lucru nu putea fi realizat fără ajutorul domnului prof. dr. Monea Gheorghe, din cadrul Școlii Doctorale a Facultății de Educație Fizica și Sport, Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca şi a specialiștilor de la Centrul de Transfer Tehnologic (Infrastructura de cercetare în ştiinţe aplicate – INCESA) din cadrul Universității din Craiova”, a explicat Cristian Văduva.

Asta însemană că lucrarea va lămuri ce fel de statură trebuie să aibă un jucător de oină, ce lungime a braţelor, ce fel de musculatură trebuie să-şi dezvolte etc.

Rezultatul final trebuie să fie răspândirea jocului la nivel naţional şi internaţional.

”Puţină lume ştie că olandezii s-au arătat foarte intresaţi de oină, pe care au studiat-o la noi şi au declarat că vor să o adopte şi să o impună în şcolile de la ei, pentru dezvoltarea fizicului dar şi a spiritului de echipă la copiii din Olanda”, ne-a spus Nicolae Dobre, preşedintele Federaţiei.

Oina s-a jucat peste tot în ţinuturile locuite de români

La Olimpiadă din 2020 din Tokyo se va juca un meci demonstrativ de oina

Începuturile practicării sportului nostru național oina se pierd în timp, dar putem spune că jocuri asemănătoare se practicau pe tot întinsul țării astfel: hoina, ogoiul,fuga,de-a lunga,apuca,matca-mare,hîlca,lapta,pila,hapucul,hopaciul,de-a patru să stăm,lupta-lungă,baciul. Astfel Rafailescu Al. și Iancu C. afirmă “ipoteza că oina își are originea în căutarea modalităților de a-și petrece timpul de către cei care se ocupau cu păstoritul”.

Dacă astăzi folosim bastonul și mingea strămoșii noștrii foloseau : bâta, bățul, bota, parul și apuca, hâlca, mince, mice, pila, pulma  fapt ce ne duce cu gândul la varietatea, inventivitatea și în același timp simplitatea poporului nostru.

Chiar dacă existau denumiri diferite de la o zonă la alta, modul de desfășurare al jocului nu manifestă deosebiri esenţiale in ceea ce privește practicarea lui, fondul structural al acestuia era  asemănător. fapt ce l-a determinat pe Spiru Haret în 1894 să constituie  o comisie de unificare a tehnicii şi tacticii jocului şi de alcătuire a primului regulament național de oină. Imediat jocul s-a răspândit repede devenind din 1897 obligatoriu în şcoli şi în scurt timp, foarte popular printre elevi, părinţi şi profesori, fiind ,,jocul epopeic al vremii’’. Fiecare etapă de dezvoltare, fiecare generație i-a adus un spor de frumusețe și dinamism, devenind un sport foarte complex.

Nicolae Iorga ne vorbește în cartea ” Observații și probleme bănățene”, București, 1940, pagina 82, despre lopta mică  – una din variațiile jocului de oină astfel: ”Anul 1763 când m-am dus eu la Temeșvor, Domnu Chireheu  fu gata. Încă bălți multe în cetate erau unde ne dam pe ghiață, destule locuri largi, unde ne jucam cu popicul, chinga, de-a poarca, lopta mică”, însemnări realizate de Stoica Nicolae din Hațeg** din anii de școală din Banat, Timișoara pe o cazanie de la Rîmnic (Rîmnicul Vâlcea).

În 1762 la Cluj, Matyus Istvan tipărește Didactica – un manual de medicină având două volume, vorbind despre beneficiile asupra corpului intelectului și stării de sănătate ”a practicării exercițiilor atletice, ale oinei, trântei, popicelor, călăriei, băilor etc.” (pag. 16).

Profesorii liceului din Sighetul Marmației, județul Maramureș stabilesc într –un Consilui Profesoral din anul 1802 exercițiile fizice și jocurile ce trebuie practicate de elevi printre care și oina, fapt menționat într –un proces verbal de ședință. De asemenea, profesorul Dominuț I. Pădureanu face mențiunea că în fondul ”Unirea” între manuscrisele lui Rubin Patița de la Muzeul Unirii din Alba Iulia, există cel cu numărul 4853 în care ”tinerii tribuni ai mișcărilor naționale în timpul de după amiază se adunau în troașul (fînaț îngrădit). Onu Chilului se băteau lopta – pila, în care joc erau mulți foarte dextri. Noi copii fufeau după loptă și o aduceau la domni. Iancu era printre ei și însușii lua parte ”, Magazin istoric, XXIII,1/1989, pag. 60.

În Convorbiri literare, IX, nr. 1 din aprilie 1875, Lambrior A. descrie în ”Obiceiuri și credințe la români” , câteva din regulile de practicare ale hoinei: ”Hoina se joacă între mai mulți băieți. Mai întâi se aleg doi, care joacă mai bine, și se numesc baci, apoi  ceilalți se prind în ceata unuia sau altuia dintre baci, după placul lor. Se pun două semne depărtate unul de altul ca  de trei prăjini. Una din cete se orînduiește prin sorți la bătaie și alta la pasare și se așază după voință la cîte unul din capetele depărtării. Fiecare cetaș bate mingea halită de baciul celei potrivnice, numai o dată, și după ce a bătut, stă gata de fugă pînă la semnul păscutului și se repede îndată ce a văzut mingea bătută mai departe. Scăparea cetei de a nu cădea la păscut stă în ducerea  pînă la semnul de împotrivă și întoarcere la locul lor, fără ca vreunul dintre dînșii să fie lovit cu mingea de vreun potrivnic. Uneori ceata întreagă așteaptă cele trei bătăi ale baciului; la cea dintîi se duc, la a doua se întorc și la a treia, care-i cea mai puternică, fuge baciul și se întoarce. Nu  numai în bătaia îndepărtată  stă temeiul acestui joc, ci și în agerimea fugii, și în iscusința cu care se păzește de lovitura mingii. De multe ori baciul, sau vreun alt cetaș de frunte, trece prin trei – patru azvîrlituri, ce se fac asupră – i de potrivnicii împrăștiați în drumul lui, și acesta cînd plecîndu – se la pămînt, cînd sărind în sus, sau răsucindu – și trupul, așa fel ca lovitura să nu – l atingă. Cu mare bucurie îl întîmpină ceta lui, în urma acestor izbînzi, în vreme ce potrivnicii amenință că altă dată nu – l vor mai scăpa. Așa merge înainte  jocul pînă cînd cei de la păscut, sau prind mingea din cuc sau lovesc pe unul din cei slăbuți la fugă și la pază. «Așa mi-ai fost de păcătos, lasă că altă dată nu te mai iau în ceata mea» – zice baciul cetei  ce fusese la bătaie, în vreme ce potrivnicii aleargă să le ia locul, rîzînd și chiuind de clocotesc văile”.

O descriere mai amănunțită a regulilor jocului de oină este realizată de G. I. Pitiș prin Moș Stan din Schei care a publicat în 1888 în Revista nouă – Jocuri de petrecere povestindu – ne cu mult patos cum se desfășoară acest fascinant joc.

Sub formă de manuscris în 1894 apare primul regulament de oină la care au lucrat profesorii: Radu Corbu, Gh. Moceanu, N. Velescu, N. Dumitrescu – Țăranu, Dem Ionescu  și alții.

Profesorul Dimitrie Ionescu stabilește o serie de reguli ce trebuie respectate atât de echipa de la bătaie cât și de cea de la prindere, stabilește numărul de 12 jucători dintr- o echipă și dimensiunile terenului, a mingii  și bastonului, publicând în revista Albina, anul I, pag. 1106, primul regulament al jocului de oină tipărit.

La 20 decembrie 1898 Ministrul Învățământului transmite o decesiune la toate școlile din țară semnată de Spiru Haret în care apare ținând cont de decizia 18328 din 30 aprilie 1898 prin care se instituie concursuri anuale de jocuri de oină la articolul 1 se aprobă regulamentul de desfășurare al acestor concursuri fiind publicat în Monitorul oficial din 1 februarie 1899, iar articolul 2 stabilește: ”Concursul din 1899 se va țin în ziua de 9 mai, fiind duminica”.

Astfel sportul nostru oina se dezvoltă din ce în ce mai mult prin dorința tinerilor de al practica și a promova cât mai mult valorile și tradițiile acestui neam.

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.