Zilele Bucureștiului – Festival pentru copii în parcurile Cișmigiu și Circului 1
Cismigiu
Social Ultima Ora

Zilele Bucureștiului – Festival pentru copii în parcurile Cișmigiu și Circului

Un festival dedicat copiilor şi spectacole neconvenţionale pentru tineri au loc, în acest weekend, în parcurile Cişmigiu şi Circului, cu ocazia Zilelor Bucureştiului.

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti şi Proedus, organizează, cu ocazia Zilelor Bucureştiului, două evenimente dedicate tinerilor şi copiilor din Capitala: Kids City, un festival al celor mici, dar şi un eveniment pentru tinerii şi studenţii din Capitală, arată PMB.

Evenimentul dedicat tinerilor va avea loc sâmbătă şi duminică, în Parcul Circului, fiind organizat prin Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti.

Pe parcursul celor două zile, în intervalul 14,00 – 22,30, se vor desfăşura o serie de activităţi artistice, de divertisment şi spectacole neconvenţionale, precum: laser show, acrobatic show, roboţi Transformers, numere de magie, chameleon wall, păpuşi gigant, statui levitaţie, picioroange cu led. Totodată, începând cu ora 20,00, tinerii bucureşteni sunt invitaţi la concerte în aer liber susţinute de Corina & Connect-R – sâmbătă şi DeepCentral & Alina Eremia – duminică, informează PMB.

Totodată, în Parcul Cişmigiu, se desfăşoară cea de-a IV-a ediţie a evenimentului Kids City, din cadrul căruia nu vor lipsi spectacolele, atelierele tradiţionale româneşti, decorurile inedite, jocurile, face paintingul, împletiturile şi multe alte activităţi interactive, care vor aduce diversitate, atât în rândul copiilor, cât şi în rândul părinţilor sau al bunicilor.

În zona Foişor, vor avea loc spectacole de muzică şi dans, pe scenă urcând artişti consacraţi precum: Gaşca Zurli, magicianul Robert Tudor, Amna, Nicole Cherry sau Lidia Buble.

Kids City se va desfăşura sâmbătă şi duminică, între orele 10,30 şi 21,30.

Accesul este gratuit.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.