Guvernul va mări salariile la Ministerul Transporturilor cu 35%. Care este motivul
Social Ultima Ora

ULUITOR. CFR A DAT VINA PE CĂLĂTORUL RĂNIT ÎN DERAIEREA DE TREN: STĂTEA ÎN UȘĂ, DE ACEEA A FOST ARUNCAT DIN VAGON 

Persoana rănită în urma deraierii trenului Bucureşti Nord-Arad între stațiile Petroșani -Subcetate, în Hunedoara, stătea în ușa trenului și a fost preluată de un echipaj al Ambulanței, transmite CFR Călători. O locomotivă Diesel va prelua garnitura de tren, iar pasagerii își vor continua călătoria, potrivit Mediafax.

În jurul orei 07.15, ultimele trei vagoane aflate în compunerea trenului IR 1821 Bucureşti Nord-Arad au deraiat între stațiile Petroșani -Subcetate, informează CFR Călători.

În cele trei vagoane deraiate se aflau aproximativ 60 de pasageri, iar în celelalte vagoane aproximativ 80 de călători.

O persoană care stătea în ușa trenului a fost rănită și a fost preluată de un echipaj al Ambulanței.

O locomotivă Diesel va prelua garnitura de tren, iar pasagerii își vor continua călătoria spre destinația finală, mai precizează CFR Călători.

La fața locului se deplasează reprezentanții autorităților care vor ancheta cauzele producerii acestui incident, precum și echipele de specialiști care vor interveni pentru eliberarea gabaritului.

Citește și:

Ioan Sebeşan, profesor de căi ferate: ”O catastrofă feroviară se poate produce oricând în România”

 

INCREDIBIL. FACEM CĂI FERATE DE 10 ORI MAI SCUMP DECÂT POLONIA! DAR TOT NE DERAIAZĂ TRENURILE!

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.