Tudorel Toader îl va trimite pe jurnalistul turc la TORTURĂ, dacă îl extrădează
Social Justiție Politic Ultima Ora

Tudorel Toader îl va trimite pe jurnalistul turc la TORTURĂ, dacă îl extrădează

Jurnalistul turc Kamil Demirkaya se opune extrădării cerute de Ankara şi cere azil politic în România, el declarând la CAB că nu are încredere în justiţia din Turcia, întrucât acolo se foloseşte tortura împotriva celor incarceraţi şi că mulţi colegi de la Zaman au fost au fost trimişi la închisoare.

Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru 14 decembrie procesul privind cererea de extrădare formulată de autorităţile turce pe numele lui Kamil Demirkaya. Avocatul jurnalistului turc a cerut judecătorului de la Curtea de Apel Bucureşti un răgaz de opt zile pentru a-şi pregăti apărarea, iar procurorul de şedinţă nu s-a opus solicitării.

La termenul de joi, Kamil Demirkaya a dat o declaraţie în faţa magistraţilor: „Eu, la origine, sunt cadru didactic şi ziarist. Lucrurile de care sunt învinuit – că am deţinut un cont şi bani la banca Asia, că pe telefonul meu se regăseşte o aplicaţie, care poate fi downloadată de oricine. Banca Asia e o instituţie bancară inaugurată de fostul premier şi preşedinte (n.r. – face referire la Recep Erdogan). Când am venit în România am făcut totul legal: am permis de şedere, am contract de închiriere (n.r. – pentru locuinţă), am contract de muncă, copilul meu merge la o instituţie de învăţământ acreditată. Menţionez că motivul real al acuzaţiilor care mi se aduc e că am lucrat la aceste instituţii de învăţământ (n.r. – ca profesor la o serie de licee, în Republica Moldova) şi la acest ziar (n.r. – publicaţia Zaman) care a fost închis de către autorităţile turce (…) Aceste acuzaţii i se par caraghioase. Ataşez cazul recent al unui om de afaceri din Marea Britanie pentru care s-a refuzat extrădarea în Turcia. Am încredere în justiţia din România şi speranţa mea e cănu va fi acceptată cererea dde extrădare. Poziţia mea e că mă opun acestei extrădări. Motivul principal este că justiţia nu funcţionează în Turcia. Există tortură acolo şi metode neortodoxe care se folosesc împotriva deţinuţilor”, a declarat Kamil Demirkaya.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.