Două persoane, lovite de un autoturism
Două persoane, lovite de un autoturism
Social Ultima Ora

Tragedie în Timiș: un tânăr de 22 de ani a decedat și alte trei persoane sunt rănite

Un tânăr de 22 de ani a murit, iar alte trei persoane au fost rănite, duminică, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat pe un drum din județul Timiș, fiind solicitată intervenția elicopterului SMURD pentru transportarea unui rănit grav la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Accidentul rutier a avut loc, duminică, pe drumul care leagă Timișoara de orașul arădean Lipova, pe raza localității Alioș, din județul Timiș.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, la un moment dat, șoferul unei mașini, în care se mai aflau încă trei persoane, a pierdut controlul volanului din cauza vitezei.

Mașina s-a rostogolit și s-a oprit într-un stâlp.

În urma impactului, un tânăr în vârstă de 22 de ani, pasager în autoturism, a murit, iar celelalte trei persoane aflate în mașină au fost rănite, șoferul de 23 de ani fiind în stare gravă.

La locul accidentului a fost solicitată intervenția elicopterului SMURD pentru transportarea șoferului mașinii la spital.

Celelalte două persoane, care au fost rănite ușor, au fost transportate la spital cu două ambulanțe. Polițiștii timișeni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.