Cazuistica medicală din România, statisticile Institutului de Medicină Legală ”Mina Minovici” (IML), arată că, în proporție covârșitoare, spânzurarea a rămas principalul ”refugiu” al celor care consideră că locul lor nu mai este în această viață. În sumbrul clasament al modalităților preferate de sinucigașii de pe plaiuri dâmbovițene sunt aruncatul de la etaj și înecul voluntar. Urmează autoincendierea, elecrocuția, automutilarea și împușcarea.
Supărat pe persoana iubită sau pe profesorul care nu l-a trecut clasa. Mult prea obosit și stors de vlagă în lupta cu o boală necruțătoare sau nemulțumit de statutul social. Toate aceste situații, de altfel obișnuite în viața de zi cu zi, pot îmbrăca, în mintea sinucigașului rămas fără opțiuni înlăuntrul lui, forma unor argumente suficient de puternice care să-l împingă spre o moarte planificată. Indiferent de motivul care i-a copleșit și i-a făcut să recurgă la gestul extrem, sinucigașii de la noi au preferat să-și curme viața punându-și gâtul în laț. ”E mai puțin chinuitor și mai ușor de realizat. E nevoie doar de un punct fix și de o sfoară, de un șnur sau de o curea. Apoi trupul atârnă sub acțiunea gravitației și produce decesul. Din cauza greutății corpului, sinucigașul nu mai poate renunța la actul suicidal, pentru că nu mai are putere. Se salvează, doar dacă cedează sfoara sau punctul de care s-a atârnat. În multe cazuri, cel salvat a suferit leziuni ireversibile ale creierului”, o spun chiar specialiștii în medicină legală.
”Spânzurarea a fost modalitatea de execuție foarte popularizată la nivel mondial. E o tradiție generală a omenirii”
Statisticile arată că, în 2017, și-au pus capăt zilelor 2.459 de oameni, o cifră în jurul căreia gravitează, cu scăderi ușoare, și bilanțul ultimilor șase ani. Ceea ce este însă foarte interesant este faptul că sinucigașul român își păstreză ”obiceiurile” ultimelor decenii și recurge cel mai des la spânzurătoare atunci când vrea să-și încheie socotelile cu viața. Cele mai recente date ale specialiștilor de la IML ”Mina Minovici” arată că nu mai puțin de 74 la sută dintre cei care au renunțat la a mai trăi și-au pus gâtul în ștreang. De ce? ”Dacă privim la nivel global, pe plan mondial, putem observa că spânzurarea a fost modalitatea de execuție foarte popularizată. E o tradiție generală a omenirii. În urma unor judecăți, cei găsiți vinovați erau spânzurați în piețe publice. Asta a rămas în memoria colectivă. Și cum accesul românilor la arme este restricționat și controlat spânzurarea a rămas cea mai la îndemână modalitate de sinucidere. Aruncatul de la etaj și automutilarea sperie”, explică Gheorghe Alexandrescu (foto), senior specialist în anatomie normală, patologică și medicină legală.
Moartea prin spânzurare se instalează între un minut și cinci minute. Chiar instantaneu la persoanele cu afecțiuni cerebrale și cardiace
Cifrele care așează spânzurarea în topul modalităților de sinucidere la români ar mai avea și o altă explicație în opinia specialistului. Cu toate este același, efectul letal, firește ireversibil al spânzurării, nu înspăimântă atât de tare pentru că nu este dureros precum tăiatul venelor sau aruncatul de la etaj, alte două opțiuni mortale preferate de sinucigașii români, dar într-o proporție extrem de mică. Moartea se instalează lent, nedureros, într-un interval cuprins între un minut și cinci minute în cazul unei sinicideri prin spânzurare. Ba chiar instantanteu dacă personajul are probleme cardiace sau cerebrale. ”Moartea se produce printr-un mecanism complex format din trei elemente din care unul este predominant. Sunt comprimate căile respiratorii de la nivelul gâtului, este blocat sistemul circular sangvin prin scăderea irigației prin artere și, totodată, centrii nervoși cardiorespiratori (mecanismul neurogen reflex), sunt blocați. Victima trece pe rând printr-o stare de agitație, de letargie, convulsivă și apoi creieru neoxigenat moare”, adaugă specialistul în medicină legală.
Anul 2.000, vârf al sinuciderilor în România
Vârful sinuciderilor a fost marcat în 2.000 când numai puțin de 3.967 de oameni, dintre care peste 500 numai în București, și-au pus capăt zilelor. Sinuciderile sunt asociate de sociologii care studiază fenomenul cu crize economice, specialiștii leagă morțile planificate de calitatea vieții oamenilor din anumite comunități sau le asociază cu perioade neinspirate de guvernare în populația sărăcește sau cu perioade de tranziii în care așteptările, speranțele sunt strivite de dictarura banilor. Oricare ar fi revolta omului care nu-și mai prețuiește viața, spânzurarea rămâne cea mai la îndemână. Fie că este completă, când sinucigașul este agățat în poziție verticală de un punct aflat la înălțime, fie că este actul suicidal este denumit incomplet când personajul își pune gâtul într-un ștreang improvizat legat de calorifer sau de clanța ușii, la mică distanță de pardoseală. ”Am avut cazuri, de spînzurări de domeniul incredibilului. În pat, stând lungit! E adevărat au fost foarte puține, două sau trei. Nu detaliez, dar se poate. Victimele propriilor acțiuni criminale și-au improvizat un laț mobil care le-a permis spânzurarea stând la orizonatală prin diferite mișcări ale corpului. Alții și-au luat viața cu gâtul într-un laț prins de clanța ușii, de fereastră sau de calorifer, foarte aproape de podea. În funcție de poziția nodului, poziționat în față – sub bărbie -, sau la spate – în zona cefei -, actul suicidal este tipic sau atipic. Tot poziția nodului ne spune dacă avem de-a face cu o crimă disimulată în sinucidere”, spune medicul legist Alexandrescu care amintrește că la 1800-1900 mulți sinucigași se spânzurau cu instrument format dintr-o sârmă tare prinsă de un lemn pe care o strângeau în jurul gătului, de mai multe ori, cu propriile mâni.
Curaj sau lașitate?
Unii vorbesc despre sinucidere ca despre o lașitate, ca despre o fugă din viață. Alții, alătură actul suicidal curajului. Indiferent care ar fi adevărul depre acest pas făcut pe drumul fără de întoarcere de mii de oameni anual, Biserica refuză oficierea de slube la căpătâiul sinucigașilor.
