PSD este optimist. ”Preocuparea pentru educație și viitorul tinerei generații, reflectată în bugetul pentru acest an”
Dezastrul  din Educaţie continuă. Alocarea bugetară legală de minim 6% din PIB asteaptă un viitor Guvern responsabil!
Social Politic Ultima Ora

STUDIU. România cheltuiește anapoda resursele pe Educație

România este „atipică” în Uniunea Europeană din cauza alocării „disproporţionat de mari” a resurselor bugetare către mediul universitar şi, de asemenea, datorită alocării „disproporţionat de mici” a resurselor bugetare către învăţământul primar, arată Monitorul Social, un proiect al Friedrich Ebert Stiftung România, care a lansat un nou infografic despre educaţie.

Potrivit sursei citate, unul dintre efectele măsurabile ale acestei stări de fapt este o situaţie „nemulţumitoare” în ceea ce priveşte rezultatele elevilor români la testele PISA, în cazul matematicii înregistrându-se în ultimii ani o stagnare, iar în ceea ce priveşte citirea şi gândirea ştiinţifică – o scădere.

Conform aceleiaşi surse, sistemul primar este subfinanţat, beneficiind de o pondere de două ori mai mică decât în ţări cu sisteme de educaţie performante, precum Danemarca sau ţări din Europa estică precum Letonia.

„Există două explicaţii posibile (care nu se exclud reciproc): fie resursele alocate învăţământului primar nu conduc spre dobândirea aptitudinilor educaţionale la un nivel acceptabil, fie resursele alocate sistemului gimnazial sunt distribuite în mod ineficient”, arată aceeaşi sursă.

Infograficul indică faptul că pentru învăţământul primar se alocă 20,3% din procentul alocat educaţiei, faţă de 44,9% în Danemarca, pentru învăţământul secundar (clasele V – XII) – 39,8%, pentru terţiar (facultăţi) – 26,8%.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.