„(…) Pe acela Domnul Dumnezeu să-l nimicească şi să-l ucidă aici cu trupul, iar în veacul viitor sufletul lui să fie părtaş lui Iuda şi lui Arie şi cu ceilalți care au spus: sângele lui asupra lor şi asupra copiilor lor, ceea ce este şi va fi în veci, amin(…)”. Acest blestem este finalul unui document emis de Vlad Ţepeş la 20 septembrie 1459 şi reprezintă prima atestare a oraşului București. Asemenea blesteme la final de hrisov apar în cancelariile domnitorilor români încă din secolul al XIV-lea, iar după 400 de ani apar chiar Cărți cu Blesteme, comandate oficial de la Ierusalim.
În general, statele lumii care au adoptat civilizația de tip occidental, inclusiv România, se consideră laice. Cu toate acestea, instalarea în funcții importante este precedată de un ritual religios: jurământul cu mâna pe Biblie, așa cum recent am văzut la numirea în funcție a unor miniștri la Palatul Cotroceni. “Jur să…” etc. Această practică are origine bizantină și a născut, în Evul Mediu românesc, un adevărat comerț cu Cărți de Blesteme.
Capitala României este atestată documentar prin celebrul hrisov al lui Vlad Țepeș, din anul 1459. Acest document domnesc întărește un act de vânzare-cumpărare a unor proprietăți și se termină cu un blestem, ca aproape toate documentele medievale de la acea vreme.
“Blestemele erau frecvente în documentele medievale încă din secolul al XIV-lea, pe filieră bizantină, iar în secolul al XVII-lea apar chiar «Cărți» care conțin un blestem întreg pentru pricini de judecată. Blestemul era menit să aducă înfricoșarea față de Iad pentru cel care nu respecta poruncile domnești. Cel ce încălca hrisoavele era menit să cadă sub blestemul Divinității, al Fecioarei Maria, al Sfinților Apostoli și al celor 300 de apostoli de la Nicea, să aibă parte de Bubele lui Ghezie etc. tocmai pentru a-i determina pe supuși să respecte clauzele hrisovului”, a explicat Claudiu Victor Turcitu, istoric arhivist, paleograf, specialist turcolog din cadrul Arhivelor Naționale ale României.
Istoricul a prezentat o “Carte cu Blesteme” comandată de la Patriarhul Ierusalimului, Hrisant Notara, care a avut o colaborarea foarte bună cu domnitorul Constantin Brâncoveanu și cu stolnicul acestuia, Constantin Cantacuzino. Înainte de judecarea unei pricini, Cartea cu Blesteme era citită într-o biserică, de față cu împricinații, apoi era dusă în Divan, unde, înainte de proces, acuzarea și partea acuzată trebuiau să jure cu mâna pe acest document că vor spune adevărul și numai adevărul.
Cel mai lung hrisov are 3,5 metri
Arhivele Naționale dețin 3 kilometri de documente medievale. Printre ele, cel mai lung hrisov medieval, care are 3,5 metri și a fost emis de Constantin Brâncoveanu. Este hrisovul de fundație a pietrei de temelie pentru mănăstirea Hurezi, ctitorie a voievodului muntean. În frontispiciu apare stema Țării Românești, acvila cruciată, conține mult lichid auriu și este validat cu pecete atârnată.
Pe acest document apare și semnătura originală lui Constantin Brâncoveanu. Pasajele din hrisov care nu mai erau valabile pentru următorul domnitor erau băgate în chenar roșu.
Firmanul de recunoaștere a domniei lui A.I. Cuza
Firman de recunoaștere a domniei lui Alexandru Ioan Cuza peste Moldova și Țara Românească a fost emis de sultanul Abdul Aziz. În partea de sus apare semnătura sultanului. În virtutea caligrafiei otomane de la vremea respectivă, rândurile scrise suie în partea din stânga, la fel ca la elevii de gimnaziu care scriu pentru prima oară pe o coală albă. Cu mențiunea că otomanii scriau atunci de la dreapta la stânga, motivul acestei devieri, rotunjire a rândurilor, fiind unul care ținea strict de caligrafia și eticheta mesajelor diplomatice de la curtea Imperiului Otoman.
