România, pregătiri de război! Armata face exerciţii de atac în mijlocul țării 1
România, pregătiri de război! Armata face exerciţii de atac în mijlocul țării
Social Ultima Ora

România, pregătiri de război! Armata face exerciţii de atac în mijlocul țării

România se află la un pas de război. Pentru a se pregăti de un eventual război structurile specializate au planificat un exercițiu ce presupune simularea unui atac cibernetic asupra unei fabrici de bere din Miercurea Ciuc, atac în urma căruia se va produce o explozie care, la rândul ei, va provoca mai multe „victime” și contaminare chimică a zonei.

Şeful Direcţiei Operaţii a Statului Major al Apărării (SMAp), Marian Botea, a declarat că alături de alte instituţii din domeniul apărării şi securităţii, se încearcă contracararea provocărilor războiului hibrid.

„Domeniile de manifestare sunt extrem de diverse pe zona hibridă. (…) Întotdeauna, abordarea zonei hibride face parte din planurile oricărui acord strategic, care în prima fază a oricărei operaţii militare desfăşoară operaţia de modelare şi atunci noi aici încercăm să răspundem, împreună cu celelalte instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, la toate provocările. Nu seamănă un eveniment cu altul, nu putem emite proceduri, vrem doar să înţelegem cum putem lucra mai bine împreună, cum putem să fim mai rezilienţi împreună pe aceste aspecte”, a spus Marian Botea, la o conferinţă prilejuită de lansarea exerciţiului interinstituţional Concordia 19.

Se fac în permanenţă evaluări privind riscurile de securitate de către Ministerul Apărării Naţionale şi de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu.

„Noi suntem datori să ne pregătim, pentru că, în zona noastră de interes strategic, acest tip de conflict hibrid s-a manifestat şi ştim cu toţii, începând din 2014 în Georgia, care a cunoscut faze similare de modelare a spaţiului, Ucraina, estul Mediteranei, nordul Africii – actorul strategic din zona noastră de responsabilitate care îşi doreşte să fie un actor global independent, care îşi implementează obiectivele strategice în relaţie cu ţările din zonă, o face, pentru că noi simţim asta în mediul informaţional. Noi simţim presiunea propagandei ruse, noi o monitorizăm, noi nu reacţionăm, dar noi avertizăm audienţele ţintă care pot fi afectate de această propagandă”, a arătat Marian Botea.

Aproximativ 500 de militari din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale participă, în perioada 7 – 13 octombrie, la exerciţiul interinstituţional Concordia 19, în mai multe spaţii din judeţele Covasna şi Harghita, precum şi în Bucureşti.

Potrivit Statului Major al Apărării, exerciţiul de instruire interinstituţională are ca obiectiv principal dezvoltarea relaţiilor de cooperare, precum şi exersarea tehnicilor, tacticilor şi procedurilor de acţiune în comun ale forţelor din compunerea Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională.

„Planul activităţilor exerciţiului Concordia 19 include o serie de secvenţe în care sunt implicaţi militari din forţe pentru operaţii speciale, cercetare, vânători de munte, apărare CBRN, cooperare civili – militari, forţe aeriene, medicină operaţională, alături de structuri specializate din cadrul MAI, SRI, SPP şi STS, pe un scenariu fictiv care vizează contracararea unor acţiuni ostile, specifice războiului hibrid”, precizează sursa citată.

Exerciţiul este condus de Statul Major al Apărării și presupune simularea un atac cibernetic asupra unei fabrici de bere din Miercurea Ciuc, atac în urma căruia se va produce o explozie care, la rândul ei, va provoca mai multe „victime” și contaminare chimică a zonei.

„Folosim un scenariu fictiv. Evenimentul principal va fi cel de miercuri, 9 octombrie, la Miercurea Ciuc. Scenariul acestui eveniment prevede un atac cibernetic asupra fabricii, care va produce o explozie cu victime multiple și cu contaminare chimică”, a declarat, într-o conferință depresă, conducătorul exercițiului, generalul de brigadă Marian Botea, șef al Direcției de Operațiuni din cadrul Statului Major al Apărării.

„Vom vedea ce înseamnă să acorzi asistență medicală, într-un mediu contaminat, unei persoane rănite. Așteptăm și noi să vedem care sunt rezultatele și cum vom putea acționa împreună. Vom avea evacuare medicală multiplă, pe aer și pe uscat” a spus oficialul MApN, care a adăugat că spitalele locale vor fi și ele implicate în exercițiu.

Planificarea acestui exercițiu a durat „aproape un an de zile”.

„A fost un efort care a presupus coordonarea unui număr impresionant de structuri din cadrul instituțiilor din sistemul național de apărare ordine publică și siguranță națională, fiecare cu sisteme de comunicații proprii, care au trebuit puse cap la cap”, a spus conducătorul exercițiului.

„Provocarea a fost să realizăm o îmbinare a tuturor rețelelor de comunicații proprii fiecărei instituții. Cooperarea se poate realiza doar dacă se poate comunica eficient între instituții. Noi, în principiu, realizăm aceste servicii de comunicații, la nivel de cooperare între structuri. Acesta este jobul nostru”, a adăugat generalul de brigadă STS Remi Manda.

Peste 500 de militari și civili din peste 25 de structuri și organizații militare, locale sau civile vor fi implicați în simularea ce se va desfășura pe aria București-Câmpia Turzii-Bacău-Sfântul Gheorghe-Miercurea Ciuc.

Războiul hibrid și legătura cu Rusia

„Este un trend la nivelul Alianței NATO zona aceasta de hibrid, care trebuie foarte bine exploarată, trebuie inclusă în strategii”, a spus generalul Botea.

„Domeniile de manifestare sunt extrem de diverse pe zona hibridului. Nu e ca pe zona convenționalului (războiului convențional), în care să facem proceduri. Nu vorbim de apărare și ofensivă unde ne putem exersa aceste proceduri, conform caracteristicilor echipamentelor pe care le avem. E extrem de divers să abordăm zona hibridă, neconvențională, pe domeniul cyber”, a precizat generalul de brigadă.

„Evaluări privind riscurile de securitate s-au făcut și se fac în permanență. Noi suntem datori să ne pregătim. În zona noastră de interes strategic, acest tip de conflict hibrid s-a manifestat, și știm cu toții, în 2014, în Georgia, Ucraina, estul Mediteranei. Noi analizăm modul în care au acționat și vrem să ne pregătim să fim în măsură să răspundem”, a spus generalul MApN.

Exercițiul va avea loc în zona Harghita-Covasna

„Motivul este că există o foarte bună cooperare interinstituțională în zonă”, a spus generalul Botea. „Instituțiile naționale de apărare sunt foarte legate. Chestiune care a fost demonstrată și cu alte prilejuri, de exemplu, vizita Papei. S-au sudat niște relații la nivel local între instituțiile statului. Un alt aspect: ne bucurăm de sprijinul autorităților locale. Au înțeles despre ce e vorba, ne-au acordat sprijin pentr amplasarea raionului de decontaminare comun. Avem facilități de instrucție foarte bună acolo. Avem brigada de vânători de munte, avem poligoane. Avem condiții!”

„Vrem ca nivelul de încadrare în structurile din sistemul național de apărare să crească acolo”, a recunoscut Botea.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.

Prezidentiale-2019.ro

Folosim cookie-uri pentru a va asigura o interactiune cat mai buna cu site-ul. Prin continuarea navigarii permiteti utilizarea cookie-urilor. Sunt de acord Detalii