România investeşte 85,3 milioane de euro în industria extraterestră
Social Economic Politic Ultima Ora

România investeşte 85,3 milioane de euro în industria extraterestră

România a devenit mebru cu drepturi depline al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). În această calitate ţara noastră va investii 85,3 milioane de euro în proiecte cosmice, inclusiv în “mineritul cosmic”. O firmă din Bacău a fabricat deja un utilaj care produce componente pentru rachetele Ariane 5.

România investeşte 85,3 milioane de euro în industria extraterestră 1

Ţara noastră va investi, prin Agenţia Spaţială Român (ROSA), 85,3 milioane de euro în proiectele privind cucerirea spaţiului extraterestru. Sigur că se poate pune întrebarea ce căutăm noi în Cosmos, dacă nu suntem în stare să facem câteva autostrăzi, dar…

România investeşte 85,3 milioane de euro în industria extraterestră 2

Investiţia în spaţiul “de catran” din extraatmosferă, impropriu vieţii, e una cu un profit fabulos. “România este membră cu drepturi depline a ESA. Agenţia europeană are 19 mebri, printre care, din fostul bloc socialist suntem doar noi şi Cehia. De ce România: pentru că este o ţară destul de mare, are tradiţie, adică specialişti în aeronautică, tehnică de calcul şi fizică. De ce investim în Cosmos: fiecare euro cheltuit în proiecte privind cucerirea spaţiului extraterestru aduce înapoi între 10 şi 20 de euro. Profitul este fantastic”, a spus academician dr. Mariu-Ioan Piso, preşedintele ROSA.

 

Relansarea economică vine din spaţiul cosmic

Explicat pe scurt, în viitorul apropiat economia mondială va fi relansată prin expansiunea omenirii în Cosmos, iar cine este la masa tehnologiilor înalte are un viitor asigurat.

Câştigul va fi adus, printre altele, de sateliţii de telecomunicaţii, de aplicaţiile în domeniile geografiei şi geologiei, telemedicina,  sau mutarea anumitor tehnologii care au nevoie de temperaturi scăzute şi vid, cum sunt circuitele integrate, în spaţiul extra-atmosferic, unde vidul şi frigul sunt gratis. Una din industriile foarte bănoase se anunţă “mineritul cosmic”, adică exploatarea corpurilor cosmice foarte bogate în resurse minerale care sunt foarte rare sau foarte greu de exploatat pe Terra.

O fabrică de prelucrat minereu, construită pe Lună

Statele mebre ale ESA, printre care şi România, vor avea prioritate la aceste tehnologii şi la beneficiile aduse de ele. În acest moment ţara noastră participă cu proiecte şi cu tehnologie. Exemplu: încă din anul 2010 societatea băcăuană World Machinery Works a produs un strung ultra-performant care realizează componenente pentru racheta europeană Ariane 5.

“Aceasta este dovada stadiului tehnologic real atins de ţara noastră. Trebuie menţionat că pentru fiecare satelit lansat de Ariane, se primeşte redevenţă de proprietate industrială, ceea ce e foarte important. Expansinea în Cosmos a omenirii a fost încetinită după evenimentele din 2011, prin relocarea fondurilor din acest domeniu către cercetarea militară. Acum lucrurile s-au schimbat, se preconizează că se vor relua programele de aterizare pe Lună, o aselenizare va avea loc în 2016, alta în 2018. Expansiune în spaţiul extraterestru se va desfăşura în marev parte doar cu roboţi, misiunile cu astronauţi fiind canalizate în special către mineritul cosmic. Asta însemană că asteroizii bogaţi în minereuri vor fi captaţi şi duşi pe Lună, unde vor fi făcuţi bucăţele şi aduşi astfel pe Terra. Încă nu putem vorbi despre o colonizara propri-zisă a Cosmosului, (oraşe spaţiale etc. – n.r.) care ar putea fi impulsionată doar de o posibilă întâlnire cu o civilizaţie extraterestră”, a explicat Mariu-Ioan Piso.

România investeşte 85,3 milioane de euro în industria extraterestră 3

În jurul Terrei sunt 9.000 de asteroizi care se pretează pentru minerit

În anul 2003, Agenţia Spaţilă Japoneză atrimis în spaţiu sonda Hayabusa. Aceasta luat probe de pe asteroidul Itokawa, aflat la o distanţă de 300 de milioane de kilometri de planeta noastră, şi s-a întors cu ele pe Terra în anul 2012. Astfel de sonde vor mai fi lansate pentru a detecta care dintre cei 9.000 de asteroizi din apropierea Pământului se pretează mineritului cosmic. Sunt vizate corpurile cereşti bogate în metale rare, cum ar fi aurul, şi diamante.

Alături de minerit se dezvoltă şi tehnologiile legate de securitatea cosmică, respective modul de deviere a asteroritzilor periculoşi pentru Pământ şi protejarea planetei de efectele nefaste ale activităţii atipice a Soarelui din ultimele trei decenii.

Racheta Ariane 5, lucrată la strung românesc

România investeşte 85,3 milioane de euro în industria extraterestră 4

În anul 2010, societatea băcăuană World Machinery Works a livrat pentru ESA un strung care produce componente ale rachetei Ariane 5. Spre deosebire de majoritatea strungurilor, această maşină unealtă este capabilă să creeze obiecte din metal de până la 6 metri în diametru, cu o precizie de câţiva microni.

World Machinery Works a fost, înainte de revoluţia din 1989, Uzina de Maşini Unelte Bacău.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.