În Peștera Muierii un copil de trei ani începe să plângă de frig în brațele mamei sale. În peșteră sunt doar 10 grade, adică e frig, iar femeia intrase cu cel mic îmbrăcat doar cu un tricou și pantaloni scurți. Mama zduncină copilul „șșșș”, în timp ce se zgâiește la formațiunile calcaroase spectaculoase, la cimitirul de urși, de hiene, dar copilul se încăpățâna să plângă de frig. Se țin greu de grup. Rămân mereu în urmă pentru că e greu să mergi prin peșteră cu un copil în brațe când ai pantofi cu tocuri.
De la Băile Herculane la Baia de Aramă. Este unul din cele mai frumoase drumuri din țară. Apoi mai departe, spre Târgu Jiu. Căutăm Hobița, nu sunt indicatoare, dar întrebăm și găsim drumul. După aproxiamtiv 20 de minute de mers ajungem la casa memorială Contantin Brâncuși. O casă țărănească veche, extraordianr de frumoasă în simplitatea ei. Căutăm motelul unuia din urmașii marelui sculptor, pe care îl cheamă, ca și pe artist, Brâncuși. Peste drum de casa meorială un grup de femei șI bărbați prășesc porumbul. Întrebăm dacă știu de urmașul lui BrâncușI, unde poate fi găsit… Se uită mirați la noi apoi ne spun că ei toți sunt urmașii lui Brâncuși, adică toți provin din această familie. Întrebăm de cel care are motelul, se prind și ne explică. Ajungem în locațiam cu pricina, în comuna Peștișani, d ecare aparține și satul Hobița, ne cazăm șI stăm de vorbă cu soția descendentului. Întrebăm cât câștigă din drepturile de autor ale sculptorului. Aflăm că nu câștigă nimic deoarec în 1990 o persoană din afara familiei a înregistrat aceste drepturi pentru sine, nu se știe cum. Dacă vrei să publici o poză cu Masa Tăcerii sau Coloana Infinitului trebuie să ceri voie acelei personae care locuiește la Târgu Jiu.
De la Târgu Jiu spre Râmnicu Vâlcea facem un ocol spre Peștera Muierilor.
În peșteră trăiau oameni cu 30.000 de ani în urmă
Drumul pornește din dreptul satului Poenari spre comuna Baia de Fier, așezată la intrarea în cheile râului Galbenul.
Traversând calcarele acest râu a creat pe versantul drept al cheii cel mai vizitat obiectiv speologic din România. Între miile de peșteri ale Carpaților puține au un trecut atât de bogat în întâmplari ca Peștera Muierilor de la Baia de Fier.
Poarta peșterii este închisă. Un grup de vreo 30 de copii, cu vârste între 8 șI 10 ani, stă la intrare și aăteaptă să iasă grupul anterior. Aici se intră cu ghid, din oră în oră. Printre cei prezenți sunt și câteva mame cu copii mici în brațe. Sunt venite cu acestegrupuri, rude sau cunoștinâe ale profesorilor, care nua un ratat ocazia de a vizita patria pe banii elevilor, dacă doar este loc în autocar. Chirăială, zbenguială, unul dintre băieți îi spune unui coleg: „Dacă sari de aici ești el mai tare”, dar colegul nu sare, se hlizesc. Într-un final apare vânzătorul de bilete de la peșteră și ghidul. Se plătește intrarea, fiecare professor dă banii pentru elevii săi. Apar doi bărbați, par a fi tată și fiu. Sunt doar două persoane la ghișeu și orcum nu intră nimeni în peșteră, până nu ia bilete toată lumea, dar ei se bagă totuși în față. Le este frică să nu piardă ceva dacă stau la rând ca toată lumea, nu se știe ce anume.
În peșteră este frig, sunt 10 grade constant, fie vară fie iarnă. Această peșteră a fost locuită de foarte mult timp. În Sala Musteriană au fost descoperite foarte multe obiecte aparținând culturilor cu mult înaintea erei noastre, precum și un shelet de femeie vechi de 30.000 de ani. Iar în Galeria Urșilor a fost găsit un adevărat cimitir de resturi scheletice de urși, lei, hiene, vulpi, lupi, capre sălbatice și mistreți.
Aici se refugiau femeile și copiii din calea năvălitorilor
Dar numele de Peștera Muierilor, așa cum au denumit-o vechii locuitori ai comunei Baia de Fier, nu se trage de la femeia de 30.000 de ani găsită aici, ci provine din faptul că, în timpuri vechi, bântuite de războaie, pe când bărbații plecau la luptă împotriva celor care le încălcau țara, femeile și copii se ascundeau în această peșteră, transformată în adăpost bine apărat și nedescoperit de către năvălitori.
Lungimea peșterii însumează aproximativ 3.600 de metri și are patru niveluri. Nivelul inferior este subîmpărțit în două sectoare: nordic (1.500 de metri) și sudic (880 de metri) prezintă importantță științifică, constituind rezervația speologică și fiind inaccesibil turiștilor.
Galeriile deschise publicului au 573 de metri lungime
Etajul superior situat la 40 de metri altitudine față de nivelul văii se compune dintr-o galerie orizontală lungă de 573 m, electrificată și amenajată pentru vizitare, care traversează banda de calcare pe toată lățimea ei și la care se adaugă pâna la lungimea de 1.228 de metri o rețea de diverticule, greu accesibile.
Pătrunzând prin gura Nordică de acces ajungem după aproape 20 de metri într-o zonă în care abundă stalactite care căptușesc plafonul alcătuind sub lucirea reflectoarelor o masă compactă de țurțuri. Sub tavanul impodobit se ridică majestuoasă o formațiune stalagmitică ale cărei reliefuri par veritabile tuburi de orgă.
La câțiva metri de aceste formațiuni se deschide în peretele vestic un culoar ce poate conduce, cu foarte mare dificultate chiar și pentru speologi, spre ceea ce aceștia au denumit Sectorul nordic al nivelului inferior.
În timp ce ghidul explică toate aceste lucruri, cei doi indivizi care s-au grăbit să ia bilete, se tot bagă în seamă „ce interesant…” băi, tu vezi…”. Desigur, cu voce tare!
Mergem mai departe, dar două femei rămân în urmă cu un copil de vreo 3 ani și pentru a nu rupe grupul în două, cei din față trebuie să încetinească. La un moment dat copilul începe să plângă.
În peșteră e frig, iar femeia intrase cu cel mic îmbrăcat doar cu un tricou și pantaloni scurți. Mama zdruncină copilul „șșșș”, în timp ce se zgâiește la formațiunile calcaroase spectaculoase, dar copilul se încăpățâna să plângă de frig. Se țin greu de grup. E greu să mergi prin peșteră cu un copil în brațe când ai pantofi cu tocuri.
Ieșim într-un final. Femeile cu micuțul plângăcios în brațe se opresc pe trepte să-și facă poze și încurcă tot grupul la coborâre. Noroc că micuțul nu mai plânge. Afară este cald.
